Home Actualitate Percheziții la șeful Cancelariei prefectului de Arad în cazul rețelei care a...

Percheziții la șeful Cancelariei prefectului de Arad în cazul rețelei care a comis fraude bancare în SUA

DISTRIBUIŢI

 

Procurorii DIICOT şi lucrători ai Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Arad au descins la șase adrese din Arad, între care se numără și locuința lui Valer Zgârdea, șeful Cancelariei prefectului de Arad. Perchezițiile s-au efectuat în cadrul unei vaste anchete privitoare la activitatea infracțională a unei grupări în fraude bancare comise pe teritoriul SUA. Potrivit unor surse apropiate de organele de anchetă, citate de Mediafax, din casa lui Zgârdea a fost ridicat un calculator după ce s-ar fi constatat că de la o adresă IP folosită de acesta ar fi fost accesate POS-uri din SUA, reușindu-se astfel să fie procurate informații despre carduri bancare. Zgârdea a fost dus de anchetatori la sediul DIICOT Timișoara pentru audieri. Conform reprezentanților Prefecturii Arad, șeful Cancelariei nu s-a prezentat, miercuri, la serviciu, însă la sediul instituției nu a mers niciun anchetator. „Domnul Zgârdea a lipsit astăzi de la serviciu, dar nu avem nicio comunicare oficială, venită din partea anchetatorilor, referitoare la eventuale percheziții la domiciliul acestuia”, a declarat Lucian Cozma, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad. În vârstă de 65 de ani, Valer Zgârdea este șef de Cancelarie la Prefectura Arad din iunie 2012, după ce Cosmin Pribac a a fost numit prefect al Aradului. Silvestru Hoszu, avocatul lui Zgârdea, a declarat corespondentului Mediafax că Zgârdea nu știe să folosească un computer și are certitudinea că IP-ul său a fost folosit în mod ilegal. „Domnul Zgârdea a avut neșansa să aibă acasă internet. El nu știe să folosească un calculator, nu a folosit în viața sa. Ne străduim să elucidăm cine și în ce împrejurări a folosit ilegal IP-ul său”, a declarat Hosszu. În contextul acestei anchete, Marcel Andreș, procurorul-şef al DIICOT Timișoara a declarat: „În total vor fi 21 de persoane audiate în acest caz, iar până acum au ajuns la audieri patru persoane. Între persoanele sosite la sediul DIICOT Timișoara și care se află acum în audieri se numără și șeful de cabinet al prefectului din Arad. E om serios, se pare că de la adresa lui de IP s-a făcut conectarea. Urmează să stabilim cine a făcut această conectare, poate fi oricine, o rudă, un prieten. Facem verificări.” Perchezițiile privitoare la acest caz au fost efectuate, miercuri dimineață, în județele Mehedinți, Timiş, Arad și Hunedoara, la locuințele membrilor unei grupări specializate în fraude bancare pe teritoriul SUA, prin clonarea de carduri bancare. Dintre aceste percheziții, 14 au avut loc la Drobeta Turnu Severin și în satul Dedovița din comuna Cerneți, județul Mehedinți, celelalte șapte fiind în județele Timiș, Arad și Hunedoara. Potrivit unor surse judiciare, liderii grupării sunt din Drobeta Turnu Severin, iar aceștia ar fi condus operațiunile de imprimare a datelor de pe aproximativ șase mii de carduri bancare din Statele Unite ale Americii, cu ajutorul unui soft special. Membrii grupării identificau cu ajutorul softului respectiv POS-urile vulnerabile de la diferite restaurante și benzinării din SUA, precizau sursele citate. Ulterior, cu ajutorul unui program informatic, membrii grupării furau datele cardurilor care erau folosite în POS-urile respective, iar informațiile care ajungeau pe mail erau vândute altor membri care clonau carduri și scoteau banii.

Sursele citate au mai mai declarat că cei care mergeau la bancomate să scoată banii de pe cardurile falsificate primeau un comision de 40 la sută din suma extrasă, sumă care, în majoritatea cazurilor, nu depășea o mie de euro. Conform surselor locale, se pare că printre suspecți s-ar număra și fiica unui fost ofițer de la Serviciul de Investigare a Fraundelor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.