În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, pun în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, în județul Mureș, într-un dosar penal de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În fapt, s-a reținut că, în perioada 1 septembrie 2019 – 31 decembrie 2022, reprezentanții unor cabinete medicale din Mureș ar fi înregistrat fictiv servicii medicale, pe care le-ar fi transmis, ulterior, Casei Județene de asigurări de sănătate, din Mureș, în vederea decontării contravalorii sumei pentru prestarea acestora.
Prejudiciul cauzat este de peste 2.000.000 de lei.