Prefecturile din 26 de judete au primit avertizari hidrologice si meteorologice, ambele cu cod galben, specialistii anuntand ca, pana duminica seara, vor cadea ploi insemnate cantitativ, ce ar putea duce la producerea unor inundatii.
In avertizarea transmisa, ieri, de Comitetul pentru Situatii de Urgenta, Ministerul Mediului atentioneaza cele 26 de prefecturi ca in intervalul 22 septembrie, ora 21.00-24 septembrie, ora 18.00, se vor inregistra ploi insemnate cantitativ in Moldova, Dobrogea, Muntenia, zona vestica a Carpatilor Orientali si Carpatii Meridionali. Specialistii atentioneaza ca vor cadea precipitatii insemnate cantitativ, local putand depasi 20-25 de litri pe metrul patrat si izolat 40-50 de litri pe metrul patrat. Aceste fenomene se vor inregistra pana astazi, ora 12.00, in special in Moldova si zona Carpatilor Orientali. Apoi, pana pe 24 septembrie ora 18.00, ele se vor manifesta cu precadere in Muntenia, Dobrogea si zona Carpatilor Meridionali si a Carpatilor de Curbura, urmand ca spre sfarsitul intervalului, aria precipitatiilor sa se restranga spre sud-estul extrem al tarii, informeaza Ministerul Mediului. Totodata, Centrul Operativ pentru Situatii de Urgenta a avertizat ca pana pe 25 septembrie, ora 12.00, sunt posibile si scurgeri importante pe versanti, torenti si paraie, cresteri de debite si niveluri cu posibile depasiri ale cotelor de atentie. Bazinele hidrografice Somes, Mures, Olt, Vedea, Arges, Ialomita, Siret, Prut si spatiul hidrografic Dobrogea ar putea fi afectate de fenomenele hidrologice.
Inundatii au fost inregistrate si ieri, in localitatea constanteana Conacu, unde zeci de case au fost avariate, mai multe podete au fost rupte de ape, un dig de protectie a fost distrus, iar drumurile au devenit impracticabile in urma unei ploi torentiale ce a durat cateva zeci de minute. Echipaje de pompieri si jandarmi s-au deplasat la fata locului pentru a-i ajuta pe oameni, insa autoritatile se asteapta ca si in urmatoarele zile sa urmeze inundatii.