Este de neimaginat ca in mileniul III, in mijlocul unei societati care se declara civilizata, care vrea sa intre in Uniunea Europeana si bate la portile NATO, mai exista inca fiinte umane care-si tarasc zilele precum sobolanii. La marginea Chiojdeniului, peste 200 de suflete traiesc cu frica in san ca, dintr-o clipa in alta, nici pamantul n-o sa-i mai vrea. O s-o ia din nou la vale, iar ei vor fi nevoiti sa-si scormoneasca, iar si iar, adaposturi efemere.
Rezervatiile saraciei
Deasupra zidului din beton construit sa stea in calea furiei pamantului, sus, pe dealul sarac in vegetatie, zeci de suflete omenesti si-au cladit si recladit -locuintele-: bordeie de juma* de metru, pe acoperisul carora creste in voie iarba. Cei mai -bogati- dintre saraci se vad de la distanta. Ei si-au imprejmuit ograzile cu leturi si, chiar daca domiciliul lor inseamna tot bordei, cel putin acesta depaseste cu putin doi metri. Oricum, ii poti numara pe degete pe cei care se pot -lafai- – minune mare! – in doua odai. Adulti si puradei, toti claie peste gramada, in ceva mai mult de patru metri patrati.
-Cand a fugit rapa nu ne-a ajutat nimeni. A luat pamantul tot in calea lui. Ziceau c-or sa ne dea loc in alta parte sa ne facem case, dar numai vorba a ramas. Ne-am facut bordeie, ce sa facem, ca trebuie sa traim si noi. Aici ne spalam, aici ne culcam, aici stam-, si-a varsat necazul Gina, o mamica de 22 de ani, in jurul careia misunau un tanc de noua luni si un prichindel de doi ani.
La o aruncatura de bat, o alta femeie se chinuia sa lase la usa cosmeliei sale un sac de vreascuri. De cinci ani aici e domiciliul ei si se considera norocoasa fata de altii. Bordeiul sau e ceva mai ferit din calea vanturilor, si, chiar daca nu are mai mult de doi metri patrati, a incercat sa si-l amenajeze cat sa incapa in el trei suflete. Si-a captusit marginile usii cu fasii de blana si si-a facut chiar si o fereastra cat palma.
Un pat incropit din lemne peste care a asternut o toala te ducea cu gandul direct la insomnii, iar in singurul vas existent se puteau ghici urmele ultimului -ospat-: coji de mamaliga. -Am plecat mai devreme la lemne, la garla, sa fac macar cald, ca de mancare, vai de lume-, spune Aurica Voicu, mirata ca intereseaza totusi pe cineva soarta lor.
Aceeasi uimire a cuprins pe mai toti locatarii -rezervatiei-, care, cum au aflat ca cineva din afara ii viziteaza, au dat buzna sa-si spuna supararile.
Drum de kilometri pana la scoala
Cu toate lipsurile, majoritatea copiilor din -rezervatiile saraciei- merg la scoala. In fiecare dimineata saracutii isi iau – in lipsa ghiozdanului – -picioarele la spinare- si bat cu pasi marunti cei aproximativ trei kilometri drum pana la scoala. Vijelie ori vreme rea, nu conteaza, desculti si jerpeliti, ei fac sase kilometri dus-intors zilnic fara sa se planga.
Pleaca de acasa cu burtile goale, in buzunare le fluiera vantul si nici peste zi nu au ce pachetel sa desfaca, sa-si mai potoleasca foamea. Murdari – ca nu au unde sa se spele -, infasurati in singurul lor rand de haine, acesti copii nu stiu decat ca soarele rasare si apune in fiecare dimineata fara sa aduca nimic nou.
La ce sa viseze daca nu sunt familiarizati decat cu mizeria si saracia lucie? Si ce sa astepte de la viata daca in mica lor comunitate fetele se -marita- de la 13 ani, si-si incep viata in doi sapandu-si in primul rand un alt bordei?
Mizeria mileniului III
Multe pot fi motivele invocate de autoritati pentru care acesti oameni nu sunt mutati din bordeie. Acestea nu rezolva insa situatia si poate ca, la un moment dat, sarmanii nici nu vor mai vrea altceva. Inglodati in mizerie, ei se vor obisnui sa traiasca mai departe dupa legi proprii, neintelese de cei din jur. Acum insa se simt nedreptatiti.
-Noi vrem sa muncim si sa ne construim case undeva unde nu mai aluneca terenul. Aici nu se poate. Cum da ploaia, cum ne ia bordeiele la vale. Nici macar o fantana cu apa buna nu avem. Suntem si noi oameni, dar parca toata lumea ne ocoleste, de parca am fi ciumati-, spunea lelea Floarea, care-si traieste batranetile ca vai de lume, ingrijind si de barbatu-sau orb.
Laura Breana
