Home Actualitate Peste 300 de fraude depistate de poliție în achiziții publice, media lunară...

Peste 300 de fraude depistate de poliție în achiziții publice, media lunară în 2017

DISTRIBUIŢI

Poliția Română, prin Direcția de Investigare a Criminalității Economice, a continuat, în primele 4 luni ale anului, acțiunile pentru combaterea fraudelor specifice achizițiilor publice din administrația publică.

Au fost instrumentate peste 1.200 de dosare penale, iar valoarea prejudiciilor recuperate depășește 9.500.000 de lei.

Poliția Română desfășoară permanent activități pentru verificarea legalității încheierii și derulării unor contracte de achiziții publice.

În primele 4 luni ale anului 2017, pentru combaterea fraudelor specifice achizițiilor publice în domeniul administrației publice, polițiștii de investigare a criminalității economice au desfășurat 79 de acțiuni.

În urma activităților, au fost instrumentate 1.222 de dosare penale și se efectuează cercetări față de 167 de persoane, 9 dintre acestea fiind sub măsuri preventive.

Valoarea totală a prejudiciilor recuperate în această perioadă în cauzele instrumentate de polițiști a fost de peste 9.520.000 de lei.

Cu titlu exemplificativ:

La data de 9 mai a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au efectuat 5 percheziții domiciliare, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, deturnare de fonduri, delapidare, înșelăciune, fals sub înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2012 — 2015, reprezentanții unei instituții ar fi efectuat decontări ilegale pe baza unor situații de lucrări nereale, ar fi schimbat destinația fondurilor alocate și ar fi folosit în interes personal bani din casieria unității pentru care fie ar fi prezentat documente justificative false, fie nu ar fi depus niciun document justificativ.

De asemenea, în 2013, ar fi înstrăinat 2 terenuri aflate în proprietatea instituției publice, fără ca în realitate să fi fost plătită contravaloarea acestora și fără să se opereze tranzacția în documentele de evidență ale instituției.

Prejudiciul cauzat instituției a fost estimat la 1.500.000 de lei.

În cauză au fost identificate un imobil și 3 terenuri pentru aplicarea de măsuri asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului.

4 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, pentru audieri.

Față de un bărbat și o femeie s-a luat măsura reținerii, pentru 24 de ore. La data de 10 mai a.c., s-a dispus continuarea cercetărilor sub control judiciar față de cei doi și s-a instituit obligația de a nu exercita anumite funcții.

De asemenea, măsura controlului judiciar a fost dispusă și față de o altă femeie, bănuită că ar fi fost implicată în activitatea infracțională.

Cercetările sunt continuate în cauză, sub coordonarea unităților de parchet de pe lângă Judecătoria Orșova și de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.