Home Actualitate Peste 50 la sută dintre angajați petrec 1 Mai acasă, iar...

Peste 50 la sută dintre angajați petrec 1 Mai acasă, iar 7,6 la sută merg la munte sau la mare

DISTRIBUIŢI

Mai mult de jumătate dintre angajații din mediul urban vor petrece ziua de 1 Mai acasă, cu familia și prietenii, la iarbă verde, 7,6 la sută vor merge la munte sau la mare și doar 1,5 la sută vor pleca în străinătate, potrivit unui studiu realizat de MEDNET Marketing Research Center.

Conform celui mai recent studiu MEDNET Marketing Research Center, aproape jumătate dintre persoanele intervievate (44,1 la sută), care sunt angajate într-o companie sau dețin o afacere, au declarat că vor fi libere atât în ziua de 1 mai, cât și pe 2 mai, 24,8 la sută au spus că vor fi libere doar pe 1 mai, 22,1 la sută încă nu știu și 8,6 la sută spun că nu vor fi libere.
Mai mult de jumătate dintre orășenii intervievați au spus că vor petrece Ziua Muncii în localitatea de domiciliu, împreună cu familia sau cu prietenii și la iarbă verde, în pădure, în parc sau la un loc de grătar. Alți 7,6 la sută dintre cei intervievați au spus că vor alege de 1 Mai destinații turistice din țară, dintre care 4,4 la sută vor opta pentru destinații montane, 2,7 la sută intenționează să ajungă pe litoral și 0,5 la sută într-o stațiune balneară.
Doar 1,5 la sută dintre respondenți vor pleca în străinătate de Ziua Muncii, iar aproape o treime dintre cei intervievați spun că încă nu știu ce vor face în zilele libere.

Bugetul mediu alocat petrecerii zilei de 1 Mai este de 171,1 lei, fiind asemănător celui de anul trecut (179,9 lei). Doar 19,7 la sută dintre persoanele chestionate sunt dispuse să aloce un buget de peste 500 de lei, 33,4 la sută ar cheltui între 200 și 499 de lei, iar 46,9 la sută nu pot aloca mai mult de 200 de lei, potrivit studiului citat.
Studiul a fost realizat online, în perioada 4-8 aprilie, pe un eșantion reprezentativ la nivel național, din mediul urban. Au fost intervievate 663 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 ani, marja de eroare fiind de ±3,81 la sută.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.