Philip Gordon, adjunctul secretarului de stat al SUA, Hillary Clinton, a declarat că este la curent cu intențiile unor politicieni de a organiza un nou referendum pentru a-l înlătura pe președintele Traian Băsescu, însă trebuie respectate procedurile constituționale.
"În mod clar, continuăm să urmărim România foarte strâns. ?ê?£tiu că unii în România se gândesc să organizeze un alt referendum, găsind astfel alte metode de a-l înlătura pe președinte. Trebuie subliniat din nou că trebuie respectate procedurile constituționale. Dacă președintele este nepopular, iar mandatul său nu reflectă voința populară, atunci alegerile libere și corecte sunt modul în care trebuie adresată aceasta. ?ê?£i dacă acesta este modul prin care România va merge mai departe, cred că credibilitatea sa ca o democrație puternică și partener al SUA va continua să crească", a afirmat oficialul SUA.
Declarația sa a fost făcută într-un briefing de presă la sfârșitul săptămânii trecute, răspunzând unei întrebări a unui jurnalist român despre ce ar trebui să facă România în viitor pentru a-și recâștiga încrederea și dacă Washingtonul mai este îngrijorat cu privire la situația din România.
"Îngrijorările noastre în acest caz particular au avut de-a face, așa cum bine știți, cu eforturile de a schimba rezultatele aparente ale referendumului de demitere a președintelui. Am fost și suntem foarte atenți să nu interferăm în afacerile interne ale României, însă am vrut să fie clar că lumea, comunitatea internațională, nu va considera legitimă schimbarea procedurilor de vot după desfășurarea referendumului și în contradicție cu ceea ce Curtea Constituțională a hotărât. Am subliniat importanța respectării oricărei decizii a Curții Constituționale, iar acesta a fost testul credibilității democrației din România. ?ê?£i sunt mulțumit că pot spune că aceasta este ceea ce și guvernul a făcut în cele din urmă. Cu toate că am auzit despre posibile fraude ale votului și deliberări despre un potențial refuz de a accepta hotărârea Curții Constituționale, Curtea a decis, listele de votanți care au fost folosite au fost respectate, iar președintele suspendat a fost reinstaurat conform statului de drept. Iar acesta este rezultatul corect", a argumentat Gordon.
De asemenea, el a arătat că aceste evoluții pot fi interpretate ca indicând că în România este o democrație matură, ceea ce reprezintă un "lucru foarte pozitiv".
"?ê?£i în acest sens, cred că este probabil corect să afirm că România a câștigat credibilitate în ochii Statelor Unite, cred că și în ochii partenerilor europeni, prin respectarea statului de drept, chiar și atunci când aceasta contravenea intereselor pe termen scurt ale celor care dețineau puterea în acea perioadă tranzitorie. Cred că acesta este un semn al unei democrații mature și cred că este un lucru foarte pozitiv", a afirmat Gordon.
Oficialul Departamentului de Stat declara și în urmă cu o săptămână că Administrația SUA este mulțumită de faptul că Guvernul de la București își menține angajamentul de a respecta deciziile Curții Constituționale.
"În România, ne-am exprimat îngrijorările privind amenințările la adresa instituțiilor democratice și independența sistemului judiciar. Am fost în mod particular îngrijorați cu privire la modul de desfășurare a referendumului de demitere a președintelui (Traian Băsescu – n.r.), deoarece Guvernul a părut că schimbă regulile în timpul procesului și erau acuzații credibile de fraudă la vot și încercări de constrângere a Curții Constituționale. Suntem mulțumiți să vedem că Guvernul își menține angajamentul de a respecta deciziile Curții Constituționale. Avem speranța că România va depăși această criză cu un angajament reînnoit pentru menținerea puterii și independenței instituțiilor sale democratice", a afirmat Gordon, într-un discurs rostit la un forum despre Europa Centrală desfășurat la Washington DC.
De asemenea, Gordon a evidențiat că alianța SUA cu țările Europei Centrale are rădăcini și în angajamentul comun de a respecta valorile democratice. "Deoarece alianța noastră este bazată pe aceste valori comune, nu am avut rezerve de timiditate în a aminti partenerilor noștri de obligațiile lor de a promova și proteja principiile democratice", a mai spus Gordon.
Philip Gordon, asistent al secretarului de stat american, Hillary Clinton, a făcut în 13 august o vizită la București, "pentru a discuta despre îngrijorarea Statelor Unite în legătură cu ultimele acțiuni guvernamentale care amenință separarea democratică a puterilor în stat și slăbesc independența instituțiilor statului". El a avut întâlniri cu Traian Băsescu, suspendat din funcție la acea vreme, cu președintele interimar de atunci, Crin Antonescu, cu premierul Victor Ponta, dar și cu reprezentanți ai societății civile.
La finalul vizitei, Philip Gordon a declarat că SUA susțin cele 11 puncte redactate de CE la adresa autorităților de la București, precizând că a auzit "ceea ce trebuia" de la oficialii români cu care a discutat, rămânând de văzut dacă aceștia vor respecta ce au spus.
"Am venit și pentru a exprima aceste preocupări. Au existat, așa cum se știe, acuzații credibile de vot ilegal masiv la referendum, au fost demersuri de schimbare a listelor cu votanți, care ar schimba cvorumul de vot și, se pare, încercări de presiune asupra Curții Constituționale privind validarea referendumului. Toate aceste acuzații au ridicat semne de întrebare privind legitimitatea oricărui rezultat care este așteptat", a spus Philip Gordon.
De asemenea, Philip Gordon a spus, într-o întâlnire la București cu reprezentanți ai societății civile, că nu s-ar fi aflat în România la mijlocul lunii august dacă Statele Unite nu ar fi avut senzația că aici se întâmplă ceva foarte important și care alunecă în direcția greșită.
Mihaela Dobrescu