DISTRIBUIŢI

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE, la data faptelor și în prezent primar al Sectorului 5 din municipiul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

După preluarea atribuțiilor aferente funcției de primar al Sectorului 5, suspectul Cristian Victor Piedone Popescu, cu știință ar fi omis să ia măsurile inerente atribuțiilor prevăzute de lege, determinate de două Hotărâri ale Consiliului local Sector 5 București adoptate în anul 2020 privind salubrizarea sectorului 5, precum și măsurile pentru asigurarea inventarierii, evidenței statistice, inspecției și controlului furnizării serviciului. În consecință, o societate comercială care nu deținea licență, ar fi continuat să încaseze de la persoanele fizice, persoanele juridice și de la asociațiile de proprietari de pe raza Sectorului 5, tarife majorate cu 25% față de tariful aprobat de consiliul local. Aceasta în condițiile în care societatea SALUBRIZARE Sector 5 SA (fostă SC Salubrizare Fapte 5 SA), deținută de Sectorul 5 București, avea drept exclusiv de prestare a serviciului public de salubrizare pe raza sectorului respectiv.

5 ARII

  1. Dar salariile mari acordate ginerului și nepoților lui când vor fi verificate.?
    Dar șpaga dată la obținerea carnetului de șofer.si mutația innaArges,când onsabfiebverificata.?E.adevsrst că a favorizat firmele copiilor săi??Rugam explicații,căci poporul dorește adevărul și nu minciunile susținute de acest Piedone.

  2. [email protected]
    Acum câteva clipe am postat și eu o opinie despre acest personaj Piedone ,o opinie mai mult decât decenta și la obiect.!
    Ei bine,mi s.a răspuns că s.a constatat un duplicat ,sintagma des utilizata și de …alții și,v.as ruga și eu să.mi dați o explicație,fiindcă nu am greșit cu nimic,nu am postat ceva indecent ,etc,dar aveți postarea mea probabil și o.puteti verifica..
    În speranța că.mi veți da curs cererii mele,va mulțumesc anticipat..
    Cu aleasă prețuire,
    Gh.Balaban

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.