Home Actualitate Pintea, somată din PSD să ia măsuri pentru a nu se mai...

Pintea, somată din PSD să ia măsuri pentru a nu se mai aprinde lumânări la decese în unitățile sanitare

DISTRIBUIŢI

Prin procedura parlamentară de „întrebare adresată ministrului Sănătății Sorina Pintea”, deputatul PSD Ioan Dîrzu, deputat ales în circumscripția electorală nr.1 ALBA cere măsuri după incendiul de la secția de ATI a Spitalului Județean Alba și sancționarea vinovaților

„Stimată doamnă ministru,

Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineața, în data de 10.03.2018, la etajul al II-lea al Spitalului Județean de Urgență Alba, într-un salon al secției de ATI. Corpul decedat al unei persoane a suferit arsuri, în timp ce două cadre medicale au avut nevoie de îngrijiri: una pentru arsuri la mâini și la picioare de gradul 1 și 2 și una pentru intoxicație cu fum.

Din datele apărute în presă, incendiul a pornit după ce una dintre infirmiere a aprins o lumânare la căpătâiul persoanei care a decedat pe secție. Fără a contesta practicile religioase și dreptul la libertate de conștiință a cetățenilor, este inexplicabil cum, în anul 2018, este încă permisă utilizarea focului în astfel de spații medicale, indiferent de motivul invocat. Pe cale deductivă rezultă că, cel puțin la Spitalul Județean Alba se mai incalcă și alte norme din Ordinul nr. 146 din 24 octombrie 2013 pentru aprobarea Dispozițiilor generale de apărare împotriva incendiilor la unități sanitare.

Ținând cont de situația de fapt descrisă, vă rog să-mi răspundeți în scris la următoarele întrebări:

1. Vă rog să dispuneți un control la Spitalul Județean Alba prin care să cercetați dacă unitatea sanitară a respectat și respectă Ordinul nr. 146 din 24 octombrie 2013 pentru aprobarea Dispozițiilor generale de apărare împotriva incendiilor la unități sanitare.

2. Care sunt persoanele responsabile de incidentul din data de 10.03.2018 și care este sancțiunea aplicabilă în cauză?

3. Ce măsuri concrete ia Ministerul Sănătății pentru prevenirea și combaterea incendiilor în unitățile sanitare, în afară de elaborarea de acte administrative cu caracter normativ sau strategii de politici publice?”, conchide Dîrzu.

Foto:ISU Alba

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.