Home Actualitate Pistol si doua incarcatoare, furate din Penitenciarul Jilava

Pistol si doua incarcatoare, furate din Penitenciarul Jilava

DISTRIBUIŢI

La inceputul acestui an Directia Generala a Penitenciarelor a fost zguduita de un imens scandal, ca urmare a arestarii a doi ofiteri din Penitenciarul Jilava, implicati intr-o vasta retea ce distribuia droguri in puscarii. Urmare a acestui scandal, Ministerul Justitiei anunta cu tam-tam ca a luat masurile necesare in vederea asigurarii unor conditii corespunzatoare perfectionarii organizarii institutionale a sistemului penitenciar si a managementului la nivelul unitatilor de detentie, astfel incat sa nu mia existe incidente in reteaua DGP. Cu toate acestea, un nou incident vine sa demonstreze ca masurile Ministerul Justitiei nu contribuie la scaderea fenomenului infractional in puscarii.

Scandal cu -amortizor-, deocamdata fara autor

Surse din Penitenciarul -de maxima siguranta- Jilava – care au preferat sa-si mentina anonimatul – ne-au declarat ca, recent, conducerea puscariei a descoperit ca dintr-o incapere unde este depozitat armamentul destinat gardienilor a disparut un pistol si doua incarcatoare. Cercetarile efectuate au aratat ca hotii au spart un geam, insa nu s-a putut stabili data la care s-a produs furtul si identitatea celor care au organizat si participat la hotie. Sursele noastre considera ca cei care au furat armamentul fac parte din personalul puscariei, deoarece sectorul unde este situata incaperea sparta nu poate fi accesata de catre detinuti. Desi faptele sunt grave, deoarece este posibil ca armamentul furat poate ajunge la vreun detinut sau chiar in afara puscariei, conducerea puscariei Jilava nu a instiintat oficial superiorii, dorind sa spele -rufele murdare in familie-. Incercand sa aflam detalii, am avut surpriza sa constatam ca oficialii DGP si cei ai Ministerului Justitiei habar n-aveau de incident. Luati prin surprindere, oficialii celor doua institutii ne-au declarat sec: -nu avem nici o informatie de acest gen- sau -nu avem cum sa va dam date atata vreme cat abia acum am aflat-. Desi am trimis un fax la DGP, pana la ora inchiderii editiei nu am primit un raspuns. Asa ca, pana la elucidarea incidentului, armamentul furat de la Jilava poate fi folosit oricand la un act criminal. Interesant este ca de-a lungul anilor, la Jilava au mai avut loc incidente majore, unele dintre ele neelucidate pana acum.

Ofiteri de la Jilava, carausi de droguri pentru puscariasi

Puscaria Jilava a mai fost -vedeta-, dupa ce in decembrie 2001, autoritatile au anihilat o vasta retea de traficanti de droguri, care, intr-o perioada scurta de timp a traficat peste 30 de kilograme de heroina provenita din Turcia, inclusiv in penitenciare. Surpriza a venit cand doi dintre cei arestati, ofiteri ai puscariei Jilava, au fost acuzati ca au introdus droguri in inchisoare: locotenentul Agapin Lopataru (psihologul inchisorii) si maiorul Gheorghita Petrescu (sef sectie(. Procurorii au stabilit ca cei doi aveau legaturi cu -Reteaua Malu- si -Reteaua Enache – droguri pentru detinuti de lux-. Ca urmare a incidentului, Ministerul Justitiei a dispus inlocuirea de la comanda Penitenciarului Jilava a col. Laurentiu Axinte cu col. Dumitru Dughila (ex-sef la Penitenciarul Botosani).

Cazul Gemeni, mister de sase ani

Daca cele doua cazuri de mai sus sunt recente, putini isi mai amintesc ca in urma cu sase ani un post privat de televiziune a prezentat o caseta video, filmata cu ocazia Craciunului *95, care continea imagini de la o petrecere organizata in Jilava de Fratii Gemenii cu complicitatea sefilor de atunci ai puscariei. Imaginile aratau ca celula Gemenilor era gatita ca o camera de hotel, avand covor persan, televizor color, brad si o masa cu tot felul de delicatese (sampanie, fructe exotice etc). Insa interesant este ca cei doi Gemeni au fost filmati cand aranjau afaceri printr-un telefon fix, provenind, se pare, chiar din biroul comandantului de atunci al inchisorii. Desi caseta respectiva a socat, nici pana acum autoritatile n-au dezlegat misterul provenientei telefonului din celula Gemenilor.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.