Se pare ca nici macar vremea nu mai tine cu romanii. Dupa o iarna grea, prelungita pana in aprilie, au urmat capriciile meteorologice. Calduri infernale, urmate de raciri bruste, iar de cateva saptamani, ploile torentiale s-au abatut asupra intregii tari, insotite, de multe ori, de adevarate uragane. Culturile agricole au fost afectate, rand pe rand, de ger, seceta, inundatii si grindina, astfel incat taranii au inceput sa priveasca ingrijorati spre viitor. Daca pagubele materiale mai pot fi recuperate, nimic nu poate compensa pierderile de vieti omenesti. Si iata ca in ultimul timp vremea capricioasa a facut si victime.
Pensionar luat de viitura
In dupa-amiaza zilei de miercuri, Albert Vilaghi, in varsta de 63 de ani, se intorcea la casa sa din Sacele. Cum ploua torential, barbatul mergea grabit, cu capul aplecat, incercand sa-si protejeze ochii de stropii violenti de apa. Poate ca din aceasta cauza nu a observat ca ruperea de nori a provocat o viitura care a transformat santul de la marginea drumului intr-un adevarat torent. In timp ce traversa un podet, un val de apa si noroi, inalt de peste un metru, l-a rasturnat si l-a tarat pe o oarecare distanta, pana cand doi trecatori, martori la acest incident, s-au aruncat in valtoare si au reusit sa-l scoata la mal. Pana la venirea ambulantei, salvatorii i-au facut respiratie artificiala si masaj cardiac, dar eforturile lor s-au dovedit zadarnice. Vilaghi a murit la Spitalul Judetean, in aceeasi noapte, din cauza traumatismelor craniene grave si a apei patrunse in plamani si stomac.
Ucisi de trasnet
Ploi deosebit de insemnate cantitativ s-au abatut si asupra catorva localitati iesene asezate de-a lungul Prutului. Viitura formata a distrus zeci de gospodarii si a omorat animalele localnicilor, forta sa fiind atat de mare, incat a rasturnat chiar si un autobuz, pe care l-a tarat in sant.
Situatiile cele mai grave se inregistreaza in satul Golaiesti, unde peste 20 de familii au fost evacuate din cauza viiturilor, si in comuna vecina, Holboca, unde autoritatile locale au evacuat deja sapte gospodarii.
In aceasta zona, doi barbati au murit, iar o tanara a fost dusa la spital in stare de soc, dupa ce au fost loviti de trasnete in timpul unei ploi torentiale cazute joi seara.
Nici in restul tarii vremea nu este mai buna. La Zlatna, ploile torentiale cazute in cursul serii de joi au provocat blocarea principalului drum de acces in localitate, dinspre Alba Iulia, iar la Galceag, in apropiere de orasul Cugir, au fost avariate cinci posturi de transformare.