In urma hotararilor aprobate, ieri, de membrii Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB), municipalitatea are mana libera la exproprieri. Consilierii municipali au adoptat in unanimitate declararea de utilitate publica a lucrarii care presupune dublarea diametralei nord-sud pe tronsonul Buzesti – Berzei – Vasile Parvan – B.P. Hasdeu – Uranus – Calea Rahovei, hotararea fiind necesara autoritatilor locale pentru a putea trece la exproprieri in aceasta zona. De asemenea, proiectele PMB, care includ lucrari de penetratie si supralargire a strazilor Splaiul Unirii, Splaiul Independentei, Ciurel, Prelungirea Ghencea, Domnesti, Nicolae Grigorescu, Splai Dudescu, Gheorghe Ionescu Sisesti, Ion Ionescu de la Brad, au fost declarate de utilitate publica. In urma acestor hotarari, comisiile de specialitate din cadrul PMB urmeaza sa poarte negocieri cu proprietarii din aceste zone, recurgandu-se la exproprieri numai in cazul in care solutionarea pe cale amiabila nu este posibila. Potrivit reprezentantilor PMB, multe din proiectele amintite, care se vor desfasura pe o perioada de 2-3 ani, sunt deja scoase la licitatie, existand posibilitatea de a se trece la exproprieri in urmatoarele 2-3 luni. -Exproprierile vor incepe odata ce avem decizia favorabila a prefecturii. Bucurestiul se confrunta, din punctul de vedere al traficului, cu probleme pe care nu le-a mai avut pana acum, nu ne mai permitem sa pierdem timpul. Fara chirurgia aceasta pe care vrem sa o facem ajungem intr-o situatie fara iesire-, a declarat viceprimarul Capitalei, Razvan Murgeanu (foto).
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane