PNL si PSD, intre razboi si pace

Liberalii şi democraţii dansează pe o sârmă subţire. Este totuşi un echilibru cu ajutorul căruia se poate merge înainte. PNL şi PSD nu au nevoie unul de celălalt. Au însă nevoie de existenţa unui situaţii politice relativ stabile. Primii ca să poată să înainteze cu proiectele de guvernare, cei din urmă pentru ca România să nu intre sub zodia lui Traian Băsescu şi să ne trezim în plin scenariu al anticipatelor. PNL şi PSD nu s-au apropiat, ci Traian Băsescu şi PD s-au izolat. Voturile din Comisii pentru fiecare din miniştri au arătat că sprijinul a fost mai larg decât cel ce ar fi rezultat conform calculelor hârtiei. Asta pentru că mulţi parlamentari au dorit să îi transmită un mesaj politic lui Traian Băsescu. Noua propunere de executiv ar fi beneficiat de un sprijin substanţial redus, dacă am fi avut un preşedinte mai puţin jucător. Traian Băsescu şi PD au nevoie de aliaţi, iar votul alături de PRM nu poate reprezenta o opţiune pe termen lung.

Spre tristeţea unora, PNL şi PSD nu au bătut palma. PSD a anunţat că va sprijini trecerea noului Cabinet, nu pentru că ar fi avut o înţelegere cu liberalii, ci pentru că a avut un interes pragmatic direct. PNL nu a cedat nimic. Nu a făcut niciun pas în spate. A identificat o vulnerabilitate a PSD şi a speculat-o. Politic, liberalii câştigă. Problema stă în plan imagologic pentru că acolo se confruntă nu realităţile, ci percepţiile. Iar pentru a avea câştig de cauză şi a asigura nu doar supravieţuirea ci şi succesul PNL pe viitor, noul executiv va trebui nu doar să facă, ci şi arate că ştie să comunice acest lucru. PSD pe de altă parte va face -opoziţie constructivă-, păstrându-şi raportarea agresivă în primul rând la Traian Băsescu. Nu vom avea o guvernare instabilă. Şi asta pentru că, din nou, Traian Băsescu e identificat de majoritatea clasei politice ca -răul comun-. Şi câtă vreme preşedintele jucător nu va înţelege că aici este problema şi va continua în acelaşi stil, guvernul Tăriceanu va avea stabilitatea asigurată.