Falsul medic chirurg s-a folosit de două acte eliberate de funcționarii statului român: parafa de către DSP și atestatul care-i recunoaște o diplomă de medic din Pristina despre care directoarea care a semnat echivalarea susține că aceasta era apostilată deși Kosovo NU e semnatară a Convenției de la Haga. Detalii AICI.
În plus, cinci clinici din capitală au considerat suficiente cele două acte pentru a-l lăsa să opereze. Acum impostorul încearcă să folosească toate acestea în favoarea lui.
Avocatul falsului medic italian, Daniel Ionașcu a făcut declarații despre acesta. Daniel Ionașcu este avocatul care îl apară pe Matteo Politi, alias Matthew Mode, italianul cu opt clase care s-a dat drept medic în România. Avocatul a mers să vorbească cu Matteo Politi în arest și a făcut declarații despre acesta la postul de televiziune Antena Stars: „În ceea ce îl priveşte pe domnul Matteo Politi, pot să vă spun că m-au impresionat două sau chiar trei lucruri. Întâi, când m-a văzut a început să plângă şi a început să plângă de asemenea când i-am vorbit despre faptul ca prietena domniei sale se afla undeva în preajma secţiei de poliţie şi că părintii i-au transmis că îl iubesc, iar pe de altă parte, am pus problema actelor pe care el le-a făcut în România …”, a declarat Daniel Ionașcu
. „Din nou vă spun, fără a avea pretenţia că eu l-am cunoscut. Vă spun ce am văzut la el acum şi nici n-aş vrea să nuanţez eu, sau să intepretez, vă explic. Primul lucru pe care l-a făcut atunci când şi-a dat seama că are avocatul pe care şi-l dorea lângă el, a fost să izbucnească în lacrimi,… să îmi spună că el nu înţelege din ce cauză este acolo, pentru că dacă cineva i-ar fi spus că nu se poate face aşa ceva, el nu ar fi făcut. El a avut încredere în tot ceeea ce au însemnat oamenii de lângă el, actele care i s-au pus la dispozitie și de aceea a făcut. (…) Pot să vă asigur ca un element sau 80 la sută din a încheia acest contract de asistență juridică cu clientul, a fost din cauza acestei domnişoare, care a venit cu atâta zel, cu atâta determinare, încât orice răspuns al meu, poate nu foarte clar, poate de respingere, a venit cu foarte multe lacrimi spunând că nu o să plece până în clipa în care iau cazul. Mai mult, toate aceste rugăminţi au fost numai printre lacrimi. Aşadar, cred că vorbim despre un om care în mod evident crede si mai mult decât atât are sentimente pentru ce înseamnă această situaţie de viaţă şi respectiv acest om pe care astazi România îl blamează”, a mai spus el.
Conform art. 30 din Noul Cod Penal, „nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.”