Home Actualitate Politia a reusit sa rupa prima -pinza de paianjen-

Politia a reusit sa rupa prima -pinza de paianjen-

DISTRIBUIŢI

Capii unei retele mafiote, sapte turci si doi romani, care se ocupau cu traficul de produse petroliere si care actionau in toata tara, au ajuns dupa gratii, dupa ce au prejudiciat statul roman cu peste 25 de miliarde de lei.

Motorina de export vinduta la intern

Pionul principal al afacerii este Constantin Nicola din Arad. In calitate de administrator al societatii Mapamond Impex SRL Arad, Nicola a incheiat un contract de comision cu rafinaria Vega, prin care cumpara motorina destinata exportului. Chiar de la primele livrari, motorina a fost vinduta, pe baza de documente false, unor societati comerciale din tara. Motorina era vinduta la pret dublu, deoarece produsul petrolier pentru export este scutit de accize, taxe si de taxa speciala MTR. Pentru a-l ajuta pe Nicola in valorificarea motorinei, a intrat in -scena- Viorel Sivriu, angajat al firmei Mapamond. Acesta trebuia sa reprezinte societatea in relatiile comerciale cu rafinaria Vega. Astfel, Sivriu gasea clienti pentru marfa, inchiria masini, incasa contravaloarea motorinei si se ocupa de documente. El urmarea ca, la iesirea cisternelor din rafinarie, sa le ridice soferilor documentele originale de insotire a marfii si sa le intocmeasca documente false, pentru ca organele de control sa nu depisteze urma produsului petrolier pe teritoriul tarii.

Cele mai mari cantitati de de motorina livrata ilegal de societatea Mapamond au fost cumparate de catre Narcis Bogdan Rizea Marinete, din Pitesti, care a reusit sa intermedieze incheierea contractului dintre rafinarie si societatea lui Nicola. In schimbul acestui -serviciu-, Marinete i-a impus administratorului firmei Mapamond sa-i livreze lui primele cantitati de motorina, pentru a avea un beneficiu rapid.

Restaurantul Pelican, fieful mafiei petrolului

Un alt important beneficiar al firmei Mapamond a fost si celebrul Florin Petre, zis Pepe, din Ploiesti. Acesta isi stabilise -biroul- unde facea tranzactiile ilicite la restaurantul Pelican din Ploiesti. Pepe nu a cumarat produs petrolier numai de la Mapamond. El a mai achizitionat marfa si de la alte rafinarii ploiestene. Pentru a vinde aceste produse, Pepe s-a folosit de firme fantoma sau de societati fara activitate. O astfel de firma este Nubira SRL din Bucuresti. Pepe nu era singurul care facea tranazactii la Pelican, locul este cunoscut si sub denumirea de -Clubul Petrolistilor-


Tractorul Brasov, depozit de produse petroliere

Si administratorul firmelor Terotehnica Romana si Total Project Cimpulung, Stelian Isaroiu, s-a aprivizionat de la firma lui Nicola. Pe 6 decembrie 2000, acesta a cumparat 251 de tone de motorina pentru export pe care a incarcat-o in 11 autocisterne. Intreaga marfa a ajuns la un singur beneficiar: Gheorghe Iurea, patronul firmei Iuge Com din Brasov. Acesta are un depozit in incinta Uzinei Tractorul. El era considerat de catre mafiotii locali si ploiesteni drept un -butoi fara fund-, deoarece Iurea achizitiona oricind, orice cantitate de produs petrolier. El este acum cercetat de catre Controlul Fiscal Prahova pentru stabilirea legalitatii in care acesta isi desfasura activitatea.

La Bacau au fost implicati si politistii

O alta persoana implicata in acest dosar, care a achizitionat cantitati importante de produse petroliere de la societatea Mapamond, este Teodora Malinescu din Bacau. Ea a vindut produsul petrolier prin mai multe firme fantoma, realizind astfel un profit fabulos. Interesant este ca ea a fost ajutata in intocmirea documentelor false de catre un politist din Bacau, cu care avea relatii intime. In acest moment, politistul – infractor, este anchetat de catre Parchetul Militar. Tot de la firma Mapamond au achizitionat motorina si cetatenii turci Karaca Irfan si Omer Narman. Ei nu au evidentiat in documentele contabile marfa cumparata si apoi vinduta, realizind astfel o evaziune fiscala importanta. Ei sint in acest moment cercetati in stare de libertate.

Documente false intocmite in Portul Constanta

Toata afacerea cu motorina pentru export a fost posibila datorita unor angajati si firme din Portul Constanta, ca si prin intermediul lui Viorel Stepa din Constanta. Acesta din urma a pus la dispozitia lui Stelian Isaroiu documente false pe care le-a folosit pentru a justifica provenienta produselor petroliere. Astfel, s-a constatat ca au fost achizitionate produse petroliere de la rafinariile Astra, Petrobrazi si Petromidia, acestea fiind substituite la vinzarea catre beneficiari. Prejudiciul la bugetul de stat in acest caz este de peste 2 miliarde de lei. La fel s-a intmplat si la incheierea contractului dintre rafinaria Vega si firma Mapamond, aceasta din urma trebuia sa prezinte documente privind destinatia motorinei de export. In acest caz, au fost falsificate documente prin care se atesta ca motorina de la Vega a fost folosita la alimentarea mai multor nave aflate sub pavilion strain. Falsul a fost descoperit deoarece patru dintre nave nici macar nu au ancorat in portul Constanta.

Tai Pan Cimpina in aceeasi galeata cu infractorii


O alta firma implicata in mafia petrolului este Tai Pan din Cimpina, condusa de Marius Crintea.Acesta este acum arestat pentru trafic cu produse petroliere. Din pacate firma Tai Pan nu este singura inclusa pe lista neagra a mafiei petrolului. In prezent, parchetul si Politia continua ancheta pentru descoperirea tuturor celor care au contribui la realizarea inselaciunii de 25 de miliarde. Printre firmele aflate in vizorul anchetatorilor se numara: -Comodor Trading- Bucuresti, -Nubira Trading- Voluntari, -Stan Romex Impex- Voluntari, -Solv Group- Ploiesti, -Strateg- SRL Ploiesti, -Anghel – SRL Ploiesti si -Trasnet- SRL Ploiesti.

Oana Tudor Stoica

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.