Home Actualitate Politia Petrosani se amesteca in administrarea firmelor private

Politia Petrosani se amesteca in administrarea firmelor private

DISTRIBUIŢI

La nivelul judetului Hunedoara, este deja de notorietate ca politistii -de la judet- supravegheaza afacerile potentatilor zonei. Comisarul Ionel Dobre, ex-sef al Politiei Petrosani, este un exemplu de politist care a dat dovada de condescendenta la subiectele -sensibile- ale celor mai potentati oameni de afaceri din Hunedoara: Aurelian Serafinceanu – actual prefect al judetului – si Adrian Gardean. Dupa cum se stie, Serafinceanu (prin Gerom International Oxigaz SA) si Adrian Gardean (prin Grup *95 SA) au fost primiti, ca urmare a unei cesiuni de actiuni, in structura actionariatului de la Institutul de Cercetari si Proiectari Miniere (ICPM). Insa cu anumite conditii, pe care ulterior perfectarii documentelor nu le-au mai respectat. La putin timp, dupa e au intrat in actionariatul ICPM, prin societati controlate de ei, Serafinceanu si Gardean au decis destituirea administratorului de la ICPM si l-au numit, abuziv si ilegal, in aceasta functie pe Iosif Bocan – omul lor, acuzat ulterior de sa savarsirea a numeroase abuzuri la ICPM.

Deciziile judecatorilor nu conteaza

Dar sa revenim la Ionel Dobre, actualmente comisar. Dupa numirea in functie a lui Bocan, pe atunci colonelul Dobre, prin Adresa 99.288/28.12.2000, a solicitat, pentru a fi reactualizat, planul de paza al ICPM. Pozitia politistului Dobre a fost justificata de faptul ca planul initial -a fost aprobat si semnat de persoane care, la acea data, nu aveau nici o calitate legala-. Adica, mai pe sleau, s-a cerut reactualizarea planului de paza pentru ca acesta nu era semnat de Bocan. De ce? Nimeni nu poate sti. Insa interesante sunt evenimentele care au urmat: prin aceasta manevra s-a permis aplicarea planului de paza intocmit de Bocan impreuna cu Antrax Const Serv SRL din Lupeni, dupa care la 29.12.2000, agentii de paza ai firmei respective au patruns in incinta ICPM si au interzis accesul in cladirea institutiei a reprezentantilor si salariatilor ICPM. Scopul acelei actiuni: preluarea controlului societatii si inlaturarea actionarului General ComTrust Inc SRL – neagreat de cuplul Serafinceanu&Gardean, precum si a conducerii ICPM.

Interesant este faptul ca desi politistul Dobre a avut pe biroul sau minuta Sentintei civile nr. 1438/2000, prin care s-a admis, la 20.12.2000, suspendarea hotararii de numire a lui Bocan in functia de administrator la ICPM, Politia Petrosani a ignorat decizia judecatorilor. Ca atare, prin Adresa 99288/3.01.2001, colonelul Dobre recunoaste calitatea lui Iosif Bocan de administrator unic al ICPM contrar a ceea ce au hotarat judecatorii.

Politistul Dobre si-a dat cu stangu-n dreptu*

Comisarul Ionel Dobre – acum sef al Politiei Petrila -, pe cand se afla la sefia politistilor petrosaneni a fost sesizat de conducerea ICPM ca Iosif Bocan si-a confectionat o stampila a ICPM pe care o folosea fara un temei legal la incheierea unor documente in numele institutului. Tot el a fost solicitat, in calitate de politist, sa identifice si sa comunice persoanele care au semnat ilegal documente ale ICPM (printre care si planul de paza) si sa ia masurile legale de tragere la raspundere a celor vinovati. Numai ca atunci, politistul Dobre a declarat sec, dandu-si cu stangul in dreptul: -Organele de politie au obligatia doar de a da avizul de specialitate a planului de paza care se intocmeste de unitatea ale carei bunuri sau valori se pazesc. (…) Politia nu are obligatia de a verifica calitatea conducatorilor unitatilor care solicita avizul-. Daca asa stau lucrurile, cand a apreciat corect politistul Dobre: cand a solicitat planul de paza pentru reactualizare pe motiv ca acesta a fost semnat de -persoane fara calitate- sau cand a spus ca politia nu are nici o obligatie de a verifica persoanele in cauza? Respectand rationamentul domnului Dobre, sa intelegem ca -nea Vasile- poate prezenta spre avizare planul de paza al guvernului si nu-l intreaba nimeni de sanatate!? O alta neconcordanta a acestui politist o reprezinta si faptul ca in aceeasi zi (n.r. – 3.01.2001) cand a comunicat ca -politia nu are obligatia de a verifica calitatea conducatorilor unitatilor care solicita avizul-, colonelul Dobre a emis doua adrese in care considera ca administrator unic al ICPM era Mihai Prisacariu (Adresa 183211), iar apoi Iosif Bocan (Adresa 99288).

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.