Home Actualitate Politicieni incompetenți și indiferenți: Nu mai avem medici, iar pacienții sunt plimbați...

Politicieni incompetenți și indiferenți: Nu mai avem medici, iar pacienții sunt plimbați între județe

DISTRIBUIŢI

Medicii nu fac grevă, nu ies în stradă, nu-și rup hainele de pe ei pe la televizor. Ei pleacă din țară să profeseze în străinătate. Ani de zile medicii au fost plătiți la limita subzistenței, târâți în dosare penale de malpraxis, lăsați să lucreze uneori cu mânile goale, iar odată cu pandemia, o nouă batjocură la adresa lor: „medicii care recomandă unele tratamente, vaccinarea sau intubarea ne omoară”.

Gărzile sunt plătite prost, pensiile sunt mici, stresul și consumul psihic atunci când viața unui om depinde de tine sunt egalate în puține meserii.
Astfel s-a ajuns în situația în care pacienții sunt plimbați între două reședințe de județ din lipsa anumitor specialități.

Spitalele judeţene din Buzău şi Ploieşti fac schimb de pacienţi din cauza deficitului de personal pe anumite specialităţi, a declarat, sâmbătă, Claudiu Damian, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău.

Acesta a afirmat, în cadrul unui seminar, că s-a ajuns la această situaţie pentru că în Secţia de Cardiologie a unităţii medicale buzoiene există un singur medic.

„Asistenţii şi personalul mediu, din punct de vedere al gradului de ocupare este de 97% – 98% la sută. Dacă am analiza medicii, vedem că am un grad de ocupare de 92%. Ar părea că stăm foarte bine. Din nefericire, pe unele specialităţi foarte importante avem deficit. Ne gândim la Oncologie, unde pe cinci posturi am un singur medic de trei ani, mă gândesc la Cardiologie, mă gândesc la Medicină Internă, unde pe opt posturi am patru medici şi aş putea să mai spun la ATI, unde sunt la limita de a nu se mai acoperi gărzile. Nu mi-am putut imagina că Ploieşti, care este dublu cât noi ca populaţie şi număr de paturi…, am început să vorbesc cu managerul, el mă ajută la Cardiologie, eu îl ajut pe Neurologie. Îşi trimite pacienţii din Prahova, când nu au gardă pe Neurologie, la noi la spital. Deci cu un ochi râd, cu un ochi plâng”, a declarat Claudiu Damian.

Potrivit acestuia, deficitul de personal rezultă din faptul că după terminarea rezidenţiatului, medicii aleg să profeseze în spitale mari din ţară, iar o parte dintre specialiştii titulari ai spitalului au renunţat la unitatea medicală pentru a lucra în clinici private. Pentru a rezolva criza de medici, Damian a propus deja Ministerului Sănătăţii o soluţie.

„Este clar, ultima statistică făcută la nivelul României arată că polii de atracţie pentru medici, 65% din cadrele medicale sunt în opt judeţe, respectiv centre universitare. Gândiţi-vă că pentru celelalte judeţe rămân 35%. Procentul este foarte mic şi de aceea suntem în situaţia asta. Eu am tot spus că ar trebui să se revină puţin la Legea 95. După cum ştiţi, după terminarea rezidenţiatului, cinci ani trebuia să rămâi la spitalul unde te-ai înscris. Poate nu, aş merge pe o perioadă de 2-3 ani. Am propus către minister şi se pare că încearcă să facă unele modificări legislative”, a transmis directorul spitalului din Buzău.

Lăsăm și noi aici numele miniștrilor Sănătății din ultimii 10 ani, oameni care au făcut prea puțin sau deloc pentru salariile pe care le-au încasat.

Eugen Nicolăescu-PNL
Nicolae Bănicioiu-PSD
Patriciu Achimaș-Cadariu-PSD
Vlad Voiculescu-PLUS
Florian Dorel Bodog- PSD
Sorina Pintea – PSD
Victor Costache – PNL
Nelu Tătaru – PNL
Vlad Voiculescu – PLUS
Ioana Mihăilă – PLUS
Attila Cseke – UDMR
Alexandru Rafila – PSD

1 COMENTARIU

  1. Si pe aia pe care ii mai avem sistemul prin reprezentanti isi bate joc de ei.”Sa taci ,doctore,ca va curg banii din buzunare” zise o distinsa doamna directoare economica, in plina sedinta,unui reputat sef de sectie si directoarea ,o jurista,râdea.Alt sef de sectie a cerut ,aproape un an,sa se mai angajeze personal medical ca isi desfasoara foarte greu activitatea,aceiasi directoare agasata de numeroasele cereri si neobrazarea doctorului de a trimite hartii,l-a bagat in comisie de disciplina ca activitatea in sectia sa merge prost.Doua exemple,doar.Cum sa nu plece unde vad cu ochii?Managera e stapana spitalului si doctorii sunt sclavi pe plantatie.Vezi spitalul ORL Panduri.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.