Plutonierul major Mocanita, de la Evidenta Informatizata, a fost arestat de Parchetul Militar sub trei acuzatii grave: luare de mita, fals si uz de fals. Subofiterul a editat in fals permise auto, completand pe ele categorii superioare, fara ca soferii respectivi sa fi sustinut examen. Mocanita a lucrat in complicitate cu soferita Gica Dumitru de la ECO SRL, care a fost si ea arestata pentru trafic de influenta.
Parchetul Militar Ploiesti l-a arestat, la sfarsitul saptamanii trecute, pe plutonierul major Marian Mocanita, de la Serviciul Evidentei Informatizate a Persoanei (SEIP) Braila. Procurorii militari au luat aceasta masura extrema dupa ce l-au anchetat ore in sir pe Mocanita, acesta fiind banuit de luare de mita, fals si uz de fals. Arestarea subofiterului s-a produs ca urmare a scandalului starnit, luna trecuta, la SEIP, cu ocazia unui control efectuat de Politie la arhiva informatizata a acestui serviciu. Dupa ce s-au -periat- computerele Registrului privind Evidenta Documentelor Eliberate, s-a descoperit ca Mocanita editase trei permise masluite pe numele unor soferi care, cu toate ca nu fusesera examinati de Politia Rutiera, au capatat categorii in plus, ce atestau in fals ca acestia au voie sa conduca microbuze, masini cu remorca sau camioane. Depistarea acestor matrapazlacuri a pornit de la un caz aparent banal. O perchezitie facuta la domiciliul unei soferite de la firma ECO, care fusese arestata pentru trafic de influenta, a scos la lumina o intreaga arhiva de documente pregatite pentru falsificare, liste cu nume de soferi si tabele cu sume incasate de la -clienti-. De aici si pana la asocierea numelui lui Mocanita cu afacerea profitabila intermediata de Gica Dumitru a fost doar un pas.
Mocanita crede ca este victima unei inscenari
Dupa cateva zile de la descoperirea acestui caz, Mocanita declara urmatoarele: -Este vorba despre opt permise, eliberate toate in aceeasi zi, si care erau rebutate. Se stricase harddiskul calculatorului, a venit cineva de la Bucuresti, l-a inlocuit si am incercat sa scot apoi niste permise, de proba. Din cele opt, s-au gasit si cele trei, la Gica Dumitru acasa. Intr-adevar, erau niste categorii bramburite pe acele permise. O cunosteam pe Gica Dumitru ca soferita la ECO, mai venea cu actele unor consateni, sa le eliberez. Eu lucrez, de fapt, la intocmirea certificatelor de inmatriculare si nu la permise si, in acea zi cand s-a stricat calculatorul, s-a intamplat sa fac acele permise.-
Intrebat daca stie pentru ce infractiuni il ancheteaza Parchetul Militar, plt. maj. Mocanita a replicat: -Eu sunt militar. Nu stiu ce sunt in acest dosar. Poate martor? De fapt, eu nici n-am voie sa vorbesc.- Ulterior, subofiterul a adaugat: -Pot fi acuzat cel mult de abuz sau neglijenta in serviciu. Nu am eliberat eu atatea certificate de inmatriculare. Cred ca este o inscenare orchestrata de cineva, anume ca sa ma distruga.-