Un prieten îl întreabă pe alt prieten:
– Hei, tu șii de ce polițiștii își pun seara, la culcare, pe noptieră un pahar de apă plin și unul gol?
– Nu, de ce?
– Unul, cel plin, e pregătit dacă i se face sete peste noapte și cel gol dacă nu i se face sete.
Doi Polițiști patrulează competent într-un orășel prăfuit de provincie. Unul dintre ei găsește o oglindă. O ia de jos, o privește și zice:
– Bă, fraiere, uite o poză cu mine!
– Ia da-mi-o și mie! Ha, ha, haaa, ce față de prost ai!
Doi polițiști gonesc cu mașina. La un moment dat ocolesc o groapă și intră într-un pom. Ies amåndoi dintre fiarele contorsionate, iar unul dintre ei:
– Să știi că merităm o primă! Niciodată nu am ajuns așa de repede la locul accidentului.
Un polițist comunitar din Iași a amendat, în urmă cu două zile, un tånăr pentru că a spus bancuri la adresa Poliției. Dar ca în bancurile cu milițieni și polițiști, agentul principal Eduard Ramgoș a scris în procesul verbal că „tånărul a avut o atitudine sfidătoare și a spus bancuri la adresa poliției“. Astfel că, tånărul s-a ales cu o amendă de 200 de lei pentru ofensă adusă autorităților și tulburarea liniștii publice. Pe de altă parte, agentul va fi și el cercetat pentru abuz în serviciu, întrucåt „să spui bancuri nu e o infracțiune“, ne-a declarat purtătorul de cuvånt al Poliției Comunitare, Nicoleta Deciu. „Incidentul s-a petrecut în jurul orei 2 noaptea și tinerii au avut o atitudine sfidătoare și le-au adus injurii celor din echipajul de poliție care își făceau datoria. Tinerii, trei la număr, stăteau pe stradă și discutau. De cåte ori au trecut cei din patrulă unul dintre ei spunea bancuri cu țintă spre uniforma de polițist și despre polițiști. Pånă la urmă cei doi agenți i-au legitimat petineri. Unul dintre ei a continuat să aducă injurii spunåndu-i polițistului: «Ai o clasă mai mult ca trenul». Agentul s-a simțit lezat de atitudinea tånărului și i-a aplicat o amendă. Problema a fost că, încercånd să demonstreze că a fost jignit, agentul a scris pe procesul verbal încadrarea faptei și vrånd să întărească ce s-a petrecut a scris că tånărul spunea bancuri. S-a deschis o anchetă și vom discuta ce măsuri se vor lua împotriva agentului“, a mai spus purtătoarea de cuvånt a poliției Comunitare din Iași. După ce ziarul „Curentul“ a publicat mai multe bancuri cu polițiști, așteptăm ca agentul să își facă „datoria“ și să ne amendeze și pe noi.