Ministerul Afacerilor Interne a solicitat Poliţiei Române să demareze urgent verificări în legătură cu acuzaţiile aduse de un poliţist din Oradea, care susţine că datele sale personale au fost accesate în mod ilegal, chiar din interiorul Poliţiei, în interesul unui influent om de afaceri local. Solicitarea MAI vine după reportajul RECORDER.
„Referitor la subiectul dezbătut în spaţiul public privind un poliţist din Bihor care ar fi descoperit că datele personale i-au fost accesate ilegal în beneficiul unor oameni influenţi din judeţ, facem următoarele precizări: Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a solicitat Inspectoratului General al Poliţiei Române să demareze urgent verificări în acest caz. În funcţie de rezultatele verificărilor, vor fi luate măsurile care se impun, conform legii. Conducerea MAI atrage atenţia tuturor celor care deţin funcţii de comandă, la orice nivel sau structură, că este datoria lor să sprijine şi să protejeze poliţiştii oneşti, indiferent de numele şi influenţa persoanelor cu care se confruntă. Legea şi procedurile poliţieneşti trebuie să fie respectate în toate situaţiile, fără excepţie. Nicio abatere de la acest principiu nu va fi tolerată”, a transmis MAI, printr-un comunicat de presă.