Home Actualitate Polițiștii au patrulat în 486 de trenuri de călători

Polițiștii au patrulat în 486 de trenuri de călători

DISTRIBUIŢI

Poliția Română a acționat pentru ca persoanele care au ales să călătorească folosind mijloacele de transport (inclusiv trenuri de călători) în comun să se deplaseze în siguranță. Numărul faptelor înregistrate în această perioadă s-a înjumătățit față de perioada de dinaintea sărbătorilor.

În perioada 28 decembrie 2018 – 4 ianuarie 2019, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., polițiștii de la transporturi au acționat, la nivel național, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare.

Astfel, polițiștii au efectuat controale în 427 de stații de cale ferată şi au patrulat în 486 de trenuri de călători. De asemenea, au acționat pentru combaterea pescuitului și comerțului ilegal, migrației ilegale și contrabandei.

Pe parcursul acțiunilor, au fost depistate 10 persoane date în urmărire națională sau internațională, 5 minori lipsiți de supraveghere și 3 persoane care aveau nevoie de internare în centre de specialitate.

În total, au fost întocmite 73 de dosare penale, în principal pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, evaziune fiscală, furt, falsuri și uzuri de fals, pescuit ilegal și pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere.

În această perioadă, polițiștii de la transporturi au constatat 21 de infracţiuni pentru care au fost întocmite dosare penale, cercetările fiind continuate pentru probarea întregii activități infracționale.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.