Multe din atributele polițiștilor locali ar putea să se modifice pentru a face din oamenii legii cei mai adevărați apărători ai spiritului și literei legii. Astfel, conform unui proiect privind modificarea și completarea unor acte normative în vederea reorganizării Poliției Locale, în cazul executării în comun cu unitățile/structurile Poliției Române sau cu cele ale Jandarmeriei Române a unor misiuni inițiate de aceste structuri, în domeniul menținerii sau asigurării ordinii publice ori pentru dirijarea circulației rutiere, efectivele poliției locale acționează sub comanda operativă directă a Poliției Române sau a Jandarmeriei Române, după caz.
Personalul poliției locale este reprezentat de funcționarii publici cu statut special cărora li se aplică prevederile Legii privind statutul polițistului, denumiți polițiști locali cu statut special și funcționarii publici care ocupă alte funcții publice specifice de polițist local, denumiți polițiști locali cu atribuții specifice. Funcțiile de șef al poliției locale și de adjunct al acestuia, în orașe cu o populație de peste 20.000 de locuitori, sunt funcții de polițist local cu statut special iar posturile aferente acestora se ocupă prin concurs organizat la propunerea primarului, potrivit proiectului. După numirea în funcție, polițiștii locali cu atribuții specifice care au competențe în domeniul ordinii și liniștii publice, precum și cei cu competențe în domeniul circulației rutiere, selecționați ulterior operaționalizării structurilor poliției locale din comune, din orașe cu o populație sub 20.000 de locuitori și din sectoarele municipiului București, precum și cei selecționați în vederea încadrării posturilor structurilor de poliție locală înființate în comune, în orașe cu o populație sub 20.000 de locuitori și în sectoarele municipiului București sunt obligați ca, în termen de un an, să urmeze un program de formare inițială organizat într-o instituție de învățământ din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, se arată în proiectul supus dezbaterii publice pe site-ul MAI. Polițiștii locali cu statut special au dreptul să pună în executare mandatele de aducere, iar în cazul săvârșirii unei infracțiuni, al urmăririi unor infractori, să intre în incinta locuințelor, a operatorilor economici, a instituțiilor publice ori private, a organizațiilor social-politice, indiferent de deținător sau de proprietar, precum și la bordul oricăror mijloace de transport românești. Totodată, ei au dreptul să controleze vehiculele aflate în circulație, atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, să facă razii și controale atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârșirea de infracțiuni ori ascunderea unor infractori, bunuri provenite din infracțiuni, precum și să folosească orice mijloace de transport și comunicații, indiferent de proprietar sau deținător, persoană fizică ori persoană juridică, cu excepția celor aparținând corpului diplomatic, pentru luarea unor măsuri legale ce nu suferă amânare și nu pot fi aduse la îndeplinire altfel.
Ramona Feraru