Home Actualitate Popa cere revizuirea sentințelor din FNA și FNI

Popa cere revizuirea sentințelor din FNA și FNI

DISTRIBUIŢI

Fostul director Gelsor, Nicolae Popa, a depus miercuri, la Tribunalul București, cereri de revizuire ale sentințelor din dosarele prăbușirii FNI și FNA, în cele două cauze fiind stabilite termene de judecată pentru data de 16 iunie. Jurisprudența arată că, în cazurile precedente, apărătorii au făcut trimitere la articolul 522 indice 1 din Codul de Procedură Penală, coroborat cu articolul 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, prin care este garantat dreptul la un proces echitabil. Aceste articole prevăd că „o persoană poate susține că a fost judecată și condamnată în lipsă atunci când o instanță de judecată a dispus condamnarea sa, indiferent de pedeapsa aplicată și modalitatea de executare a acesteia, fără a proceda la audierea acelei persoane, fără ca aceasta să aibă cunoștință despre procedura judiciară desfășurată împotriva sa, fără să beneficieze de apărare din partea unui specialist al dreptului, de dreptul de a formula probatorii în apărare, de a combate probele prezentate de acuzare, de a participa la judecată, la audierile de martori etc“. Iar în cazul în care instanța hotărăște admiterea de principiu a revizuirii conform art 404 alin 1 în Codul de Procedură Penală, se poate dispune suspendarea motivată, în tot sau în parte, a executării hotărârii supuse revizuirii.
Nicolae Popa a părăsit România în iunie 2000, imediat după prăbușirea Fondului Național de Investiții (FNI), când nu fusese încă acuzat de nimic. În 2001, a cerut prelungirea pașaportului turistic la Ambasada României din Jakarta, Indonezia. Oricum, Popa a început să fie căutat de autorități abia în ianuarie 2002, când pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă, în baza căruia a fost dat apoi în urmărire internațională. Nici în timpul anchetei, nici în timpul procesului care a durat cinci ani, Popa nu a fost audiat și nu a avut ocazia să propună probe în apărarea sa. Pe de altă parte, interceptările convorbirilor telefonice între el și Sorin Ovidiu Vîntu (făcute de anchetatori în 2009 și atașate dosarului în care SOV este acuzat de favorizarea infractorului) arată totuși că Popa era la curent cu procedurile judiciare derulate împotriva sa în România. Cu toate acestea, Procedura Penală și CEDO îi permit să ceară rejudecarea sa în dosarul FNI. Nicolae Popa a fost condamnat definitiv de magistrații români în această cauză în baza documentelor din dosar care arată că el și Ioana Maria Vlas au crescut artificial valoarea unităților de fond și au creat aparența că FNI era performant, înșelând astfel peste 300.000 de investitori.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.