
Exploatarea sistemului de beneficii sociale din M. Britanie de către romii români și infracțiunile pe care le comit aceștia au atras din nou atenția presei britanice, care a publicat la acest sfârșit de săptămână articole ample pe acest subiect, după condamnarea membrilor unei grupări din Țăndărei.
Infractorii folosesc copiii ca pe niște Oliver Twist din vremurile moderne, a declarat Wainwright, directorul Europol, Biroul European de Poliție, citat de presa străină. El a explicat că 1.200 de copii au fost aduși din România în Marea Britanie și alte țări europene. „Sunt trimiși în Marea Britanie pentru obținerea unor beneficii în mod fraudulos și pentru infracțiuni stradale. Este povestea lui Oliver Twist din zilele noastre“, afirmă Wainwright.
El a declarat, de asemenea, că beneficiile sociale generoase din Marea Britanie au devenit o țintă pentru bandele de crimă organizată, în special pentru cele din Europa de Sud-Est și Africa de Vest. Avertizările lui intervin în contextul în care nouă români au fost condamnați la zece ani de închisoare săptămâna trecută, pentru fraude în valoare de 800.000 de lire sterline cu beneficii sociale.
„Big Issue“ – portița de intrare în sistemul de ajutor social
Într-un articol intitulat „Familiile de români folosesc portița «Big Issue»“, „Daily Telegraph“ arată cum românii folosesc această revistă pe care o vând pe străzi pentru a se înregistra ca liber-profesioniști și a obține în acest fel beneficii sociale.
Cotidianul relatează povestea lui Adrian Oprea, „care trăia împreună cu familia într-o colibă dintr-un sat românesc“ având doar câteva animale. Mulți dintre prietenii săi s-au mutat în Marea Britanie pentru a începe o nouă viață și i-au spus să facă și el la fel, explicându-i cum, prin vânzarea pe stradă a revistei „Big Issue“ se poate înregistra ca „liber-profesionist“ și poate obține în acest fel acces la beneficii sociale și drepturi de muncă pentru familia sa.
În prezent, continuă „Daily Telegraph“, bărbatul în vârstă de 24 de ani locuiește într-o casă nouă din Manchester, cu opt dintre rudele sale, „cu ajutorul contribuabililor britanici“, comentează cotidianul. „Este foarte greu să trăiești în România“, explică Oprea. „Nu există locuri de muncă, nu sunt bani. Totul este foarte scump. Nici nu mi-aș fi permis o casă a mea. Dar în Anglia este mai bine. Nu mi-aș fi permis o casă ca asta în România. Dacă îți găsești un loc de muncă aici, viața este ușoară“, explică el.