Iată de ce, ori de câte ori conduceți pe timp de ploaie trebuie să aveți în vedere câteva aspecte importante:
— prima condiție a deplasării autovehiculului în deplină siguranță este corelarea manierei de condus cu specificul suprafeței carosabile;
— înainte de a porni la drum, asigurați-vă că parbrizul, geamurile laterale și lunetă vă asigură o vizibilitate foarte bună. De asemenea, trebuie să aveți în bună stare de funcționare ștergătoarele și instalația de climatizare și dezaburire;
— evitați frânările și accelerările bruște;
— păstrați o distanță suficientă față de autovehiculul care vă precedă, astfel încât să puteți opri în siguranță, în situația în care acesta încetinește sau oprește brusc;
— când carosabilul din piatra cubica este umed, aveți obligația să circulați cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara acestora.
În condițiile unui trafic aglomerat recomandăm conducătorilor auto:
—să nu depașească coloana de autovehicule oprite la semafor;
—să nu oprească sau să staționeze în locuri unde ar putea împiedica desfașurarea normală a traficului rutier;
—să păstreze liber centrul intersecției;
—să nu blocheze calea de rulare a mijloacelor de transport public;
—să nu treacă la culoarea roșie a semaforului electric;
—să nu claxoneze inutil;
—asigurați-vă o bună vizibilitate prin curățarea parbrizului și folosirea sistemului de dezaburire.
Pietonii sunt rugați să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric și numai după ce sunt siguri că intenția lor de a traversa a fost observată de către șoferi.