
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat într-un interviu că evaluarea Olandei, care pune la îndoială statul de drept din România și după publicarea raportului MCV, este „inacceptabilă“. „Este inacceptabilă o astfel de evaluare. Bun, și noi ne dorim o îmbunătățire permanentă nu numai a statului de drept, ci în general a construcției europene, o respectare a regulilor europene în toate privințele, inclusiv privind accesul pe piața muncii, o Uniune Europeană mai puternică, mai deschisă spre competiție, toate aceste lucruri le dorim și noi“, a spus ministrul Justiției, în replică la declarația ministrului olandez pentru Afaceri Europene, Ben Knapen, potrivit căreia „statul de drept încă nu a atins nivelul dorit nici în Bulgaria, nici în România“. Cătălin Predoiu a reafirmat că nu trebuie făcută o legătură între MCV și Schengen, susținând că „e momentul să se constate eforturile României și să se arate mai multă solidaritate europeană față de acest proiect“ al reformei justiției. „Noi vom continua să le explicăm că nu trebuie făcută această legătură“ între MCV și Schengen, a spus ministrul Justiției. Predoiu a anunțat că este posibil să facă o vizită în Olanda, în luna septembrie. „Noi am discutat cu domnul Ben Knapen la București, a plecat extrem de încântat de la Ministerul Justiției. Merg, probabil, dacă se confirmă programul, în Olanda, în septembrie. Vom continua să arătăm realitatea. Suntem pe un drum foarte bun. Ni s-a cerut un raport bun, îl avem, este pe masă“, a adaugat ministrul Justiției. „Așteptăm cu încredere luna septembrie și cu argumente. Argumentele pot fi întotdeauna mai bine explicate, mai bine pledate, noi vom continua acest demers“, a conchis Cătălin Predoiu. Ministrul olandez pentru Afaceri Europene, Ben Knapen, spunea miercuri, într-o declarație după publicarea raportului MCV privind reforma justiției și combaterea corupției, că „statul de drept încă nu a atins nivelul dorit nici în Bulgaria, nici în România“. „Se pare că sunt făcuți pași mici înainte, cu dificultate, și că sunt necesare mai multe rezultate concrete“, a afirmat Ben Knapen. Potrivit acetuia, Guvernul olandez va ține cont de rapoartele Comisiei Europene când va decide dacă să susțină sau nu aderarea României și Bulgariei la Schengen, subliniind că cele două țări nu combat eficient corupția și infracționalitatea. Olanda s-a opus aderării României și Bulgariei la Schengen, condiționând integrarea celor două state de progresele înregistrate în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare instituit de CE.