Lumea este nemulțumită de CSM, pentru că magistrații Consiliului Superior al Magistraturii se comportă ca niște sindicaliști și își apără colegii care greșesc, în loc să ia măsuri, a declarat sâmbătă seara, într-o emisiune televizată, ministrul justiției, Cătălin Predoiu. Ministrul justiției a afirmat că nu trebuie însă să se generalizeze, deoarece în CSM sunt magistrați cu experiență și cu prestanță, deși a recunoscut că în mandatul său nu a reușit să obțină "mari rezultate" în relația cu această instituție. De asemenea, Predoiu a fost de acord cu faptul că neîncrederea în justiție este întemeiată, dar a spus că neîncrederea aceasta vine, de foarte multe ori, din lege. "Este întemeiată, dar trebuie să o depășim. Trebuie să adoptăm legi care stau în picioare din punct de vedere tehnic, cu care magistrații să poată face justiție, pentru că, de multe ori, injustiția izvorăște din actul normativ", a declarat ministrul.
Ciuperci luate de la dosarele din arhivă
Pe de altă parte, actualul ministru al justiției a precizat că judecătorii ajung să se îmbolnăvească și să ia ciuperci de la teancurile de dosare venite din arhive și că, de multe ori, din lipsă de bani, judecătorii nu au nici măcar hârtie pentru imprimantă. "Trebuie investiți bani în justiție, nu putem face justiție cu magistrați care judecă între teancuri de dosare, cu judecători care fac ciuperci de la dosarele venite de la beci și intră în spital, cu magistrați care n-au hârtie să pună în imprimantă, ca să poată tipări rechizitoriile sau sentințele", a declarat ministrul justiției. Totodată, el a spus că trebuie investiți bani în logistică. "Dacă avocații marilor case de avocatură sunt conectați la sistemele de jurisprudență internaționale, judecătorii și procurorii nu beneficiază de mijloacele tehnice și juridice pe care avocații bine pregătiți le au." Predoiu a menționat faptul că banii sunt la Guvern și că "oricare ar fi acesta, trebuie să înțeleagă că trebuie să investească", pentru că oprirea investițiilor, când nu există încă performanța, "ar fi o eroare strategică".