Home Actualitate Prefectul de Brăila și-a scris demisia

Prefectul de Brăila și-a scris demisia

DISTRIBUIŢI

Prefectul de Brăila, Gheorghi Obreja, a declarat vineri pentru Agerpres că nu a mai așteptat decizia Guvernului în ceea ce-l privește și și-a scris demisia din funcție, care va intra în vigoare cu data de 1 februarie.
'Nu mai aștept decizia Guvernului, mi-am dat acum demisia, începând cu data de mâine, am lăsat-o pe masă. Vreau să vă spun că dacă membrii Comandamentului pentru Situații de Urgență se vor întruni acum într-o adunare, sunt în cadru nelegal. Eu nu mă agăț de nicio funcție. Nu m-am agățat în viața mea. Am 57 de ani și vreau să plec cu demnitate din această funcție', a declarat Obreja.
Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a anunțat vineri că prefectul de Brăila, Gheorghi Obreja, va fi demis în următoarea ședință de Guvern pentru proasta gestionare a situației legate de localitățile izolate din cauza zăpezii.
"Domnul prefect de Brăila, așa cum a anunțat primul ministru, va fi demis într-o ședință de Guvern, pentru că prefecții și subprefecții se numesc și se eliberează din funcție prin hotărâri ale Guvernului", a spus Dușa.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.