Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat va achiziţiona cel puţin o mie de case mobile, pe sistem modular. Ieri, Senatul Romaniei a adoptat o iniţiativă legislativă în acest sens. Casele vor fi destinate sinistraţilor, victime ale calamităţilor naturale. Iniţiativa legislativă vine după ce, în această vară, sute de gospodării din întreaga ţară au fost inundate în urma precipitaţiilor abundente. În plus, toamna aceasta se anunţă bogată în ploi. Numai în această săptămană, Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat cod galben pentru 29 de judeţe din întreaga ţară. Aceasta din cauza precipitaţiilor abundente însoţite de intensificări ale vântului şi descărcări electrice, zonele cele mai afectate fiind cele montane, Maramureş, Transilvania şi Moldova. Institutul Naţional de Hidrologie a emis luni o avertizare privind scurgerile de pe versanţi, torenţi, pâraie, creşteri de debite, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, pentru intervalul 11 septembrie, ora 16.00 – 14 septembrie, ora 6.00.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane