Conducerea Liceului Jean Monnet a fost demisă în bloc, iar instituția va fi monitorizată timp de un an, după ce Corpul de Control al Ministrului Educației a descoperit aici, în ultimele două săptămâni, mai multe și grave nereguli legate atât de scandalul în care a fost implicat profesorul de sport arestat după ce ar fi violat o elevă, cât și de managementul defectuos al instituției. Ancheta declanșată aici a evidențiat nu numai că acesta nu este un caz izolat, dar și că „mediul emancipat” din acest liceu le încurajează elevilor un comportament deviant. Elevii chiulesc pe rupte, au zeci de absențe nemotivate și nu sunt sancționați, iar părinții lor nu sunt înștiințați. Unele eleve de aici au ajuns să nu mai vină la școală pentru că sunt “vedete”: au emisiuni la televizor după ce au pozat nud în reviste pentru adulți. Controlul dispus de ministrul Educației arată că profesorul de sport acuzat de eleva sa de viol a fost demis fără preaviz doar "pentru a reduce presiunea mass-media asupra liceului".
„Controlul efectuat a arătat că relația nefirească între profesor și elevă, indiferent de cât de emancipat este mediul de la «Jean Monnet», a fost și rezultatul unor disfuncționalități grave în conducerea liceului și gestionarea relației părinte – școală. Evident, instanța este cea care va decide asupra naturii acestei relații. Se vede clar că, atunci când conducerea școlii nu își face datoria, efectele sunt grave“, a spus ministrul Daniel Funeriu, citat de Mediafax.
Ministrul Educației a precizat că, printre alte măsuri, a decis demiterea, conform procedurilor legale, a întregii conduceri și monitorizarea de către Inspectoratul ?ê?£colar al Municipiului București (ISMB) a activității în liceu pe o perioadă de un an.
„Faptul că în acest liceu sunt și elevi cu o stare materială bună nu trebuie să dea liceului un statut aparte. Legea este identică pentru toți și angajamentul Ministerului pentru disciplină, ordine și rigoare este cât se poate de puternic“, a mai spus ministrul Funeriu.
Controlul la Liceul „Jean Monnet“, dispus după mediatizarea intensă a cazului
Corpul de Control al ministrului Educației a fost trimis la Liceul „Jean Monnet“ pe 21 noiembrie, după ce profesorul de sport Dan-Octavian Vișan a fost arestat, fiind acuzat de acte sexuale cu un minor. În data de 3 noiembrie, el a fost reclamat la Secția 1 Poliție de o elevă, care însoțită de părinții săi, a depus o plângere în care a susținut că profesorul ar fi violat-o în timpul unei excursii la Predeal.
Ancheta a scos în evidență faptul că eleva care l-a acuzat pe profesorul de sport că ar fi agresat-o sexual avea deja în primul semestru 45 de absențe și nicio sancțiune, iar dosarul său de transfer era incomplet. Transferul acesteia la Liceul Jean Monnet a fost „aprobat fără respectarea prevederilor legale“, dosarul nu are fișa medicală și fișa individuală de observație. Mai mult, Corpul de control a constatat că la Liceul „Jean Monnet“ există și alte dosare incomplete.
Demisia profesorului, acceptată de ochii presei iar sancționarea elevei, amânată
În raport se mai arată că, în ședința din 4 noiembrie, Consiliul de administrație de la Liceul „Jean Monnet“ din Capitală a analizat faptele petrecute în excursia organizată în 28-30 octombrie la Predeal, în urma căreia eleva a depus plângere împotriva profesorului de sport Dan-Octavian Vișan.
O comisie de anchetă a investigat incidentul. Consiliul de administrație a aprobat demisia profesorului Vișan, însoțitor în excursia de la Predeal, fără preaviz, „pentru a reduce presiunea mass-media asupra liceului“.
În ședința următoare a fost prezentat raportul comisiei de anchetă. Profesoara Ileana Lăzărescu a propus atunci ca decizia de cercetare disciplinară a elevei care l-a acuzat pe profesorul de sport că a violat-o să fie amânată până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului penal, pentru a evita o eventuală contestație în instanță. Totodată, profesoara Ileana Lăzărescu a propus și sistarea tuturor excursiilor organizate la nivelul liceului.
În ședința din 14 noiembrie a fost discutată sancționarea profesoarei de Religie Gabriela Voinescu, care i-a însoțit pe elevi în excursia de la Predeal. Directorul liceului a propus sancționarea cu notă observatorie a profesoarei, aceasta fiind aprobată în unanimitate, dar semnată de trei din cei nouă membri ai consiliului. Tot la acea ședință, directorul liceului a propus sancționarea cu scăderea notei la purtare sau exmatricularea elevei care l-a acuzat pe profesorul de sport, se mai arată în raport.
Numele Liceului „Jean Monnet“ a fost implicat și în alte scandaluri
Două eleve de la Liceul Jean Monnet au fost acuzate recent că au furat un telefon mobil și o cameră foto de la două studente. Incidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, într-un club din Capitală.
O altă elevă de la Liceul „Jean Monnet“ a pozat în Playboy, alături de primarul Radu Mazare. Mădălina Pamfile a apărut pe coperta numărului din noiembrie al revistei Playboy, alături de Radu Mazăre și alte două domnișoare nud. În urma deciziei de a poza în Playboy, dar și pentru alte contravenții la codul Liceului „Jean Monnet“ a fost propusă scăderea notei la purtare elevei Mădălina Pamfile. Consiliul profesoral a decis să propună sancționarea Mădălinei Pamfile și pentru absențele repetate și nemotivate de la ore, dar și pentru prezența în diverse emisiuni de televiziune fără a avea permisiunea conducerii liceului.
Gestionarea problemelor Liceului „Jean Monnet“, haotică
Raportul Corpului de control al MECTS la Liceul „Jean Monnet“ din Capitală indică însă multiple nereguli legate de felul în care este condusă această instituție, începând cu registrele privind evidențele ședințelor Consiliului de administrație, unde apar situații în care cei care decid sunt diferiți de cei care au participat la întrunire. Apoi, aprobarea de transfer a elevilor, care se bazează pe decizii aleatorii, dar și lipsa proiectelor privind combaterea violenței. Rezultatele controlului au arătat că aici nu există măsuri pentru reducerea abandonului și a absenteismului școlar, în condițiile în care elevii Liceului „Jean Monnet“ au un număr mare de absențe nemotivate. Comunicarea cu părinții elevilor nu există decât rareori, când situația devine critică, mai arată raportul. ?ê?£edințe la care figurau unii profesori, dar semnau alții, ședințe validate fără cvorum, dosare de transfer ale elevilor incomplete, absențe nesancționate și nesemnalate părinților, sunt alte nereguli constatate în urma controlului. Mai mult, în unitatea de învățământ nu sunt cunoscute programele sociale specifice care debutează la început de an școlar, cum ar fi „Bani de liceu“, ci se menționează că este vorba despre programul Euro200.
Competențele inspectorului care coordonează Liceul Jean Monnet vor fi evaluate
Ca urmare, ministerul Educației a solicitat și evaluarea competențelor de consilier managerial a inspectorului ISMB desemnat coordonator al liceului, termenul fiind luna decembrie. O nouă inspecție generală privind activitatea Liceului „Jean Monnet“ îi va fi prezentată ministrului de resort la începutul semestrului al doilea.
Eleva care acuză violul, tratată de tatăl ei cu shopping, cafea și țigări, la mall
După ce a depus plângere la Poliție împotriva profesorului de sport, eleva a lipsit zile în șir de la școală, acumulând zeci de absențe. Ea le-ar fi spus colegilor că după ce ar fi fost „agresată sexual” este internată într-un spital de psihiatrie pentru că este depresivă și are tulburări de comportament. În plus, are dureri în zona lombară. Ziariștii au surprins-o însă într-un mall. După o sesiune obositoare de cumpărături, s-a oprit la un restaurant, unde a fumat și a băut cafea, cot la cot cu tatăl său și cu prietena acestuia. Aceeași adolescentă a fost fotografiată mai apoi intrând și ieșind după mai multe ore, dintr-un salon de înfrumusețare.
Mihaela Iamandei