Home Actualitate Premierul danez: Aderarea României la Schengen e în programul nostru de guvernare

Premierul danez: Aderarea României la Schengen e în programul nostru de guvernare

DISTRIBUIŢI

Prim-ministrul danez, Helle Thorning-Schmidt, i-a transmis premierului Emil Boc că sprijinul pentru aderarea României la Schengen a fost negociat în programul său de guvernare, iar autoritățile române pot conta în acest proces pe susținerea Danemarcei, care va prelua de la 1 ianuarie 2012 președinția semestrială a UE.
Premierul danez se află într-un turneu de vizite în România și Bulgaria, pentru a prezenta prioritățile viitoarei președinții în exercițiu a Uniunii Europene (UE) care va fi preluată de Danemarca.
Premierul Emil Boc a avut ieri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu omologul său danez și a arătat că speră ca decizia privind aderarea României la spațiul Schengen să fie luată în cursul președinției daneze.
„Sper ca președinția dumneavoastră să fie una de succes, pentru că sunt multe provocări care stau în fața noastră, și puteți conta pe sprijinul României pentru a pune în practică prioritățile președinției daneze, în aceeași măsură în care, sper eu, și noi putem conta pe sprijinul dumneavoastră privind aderarea României în spațiul Schengen, care sperăm că se va decide, cât de curând posibil, în timpul președinției dumnea­voastră“, a spus Boc.
Premierul român a fost asigurat de Helle Thorning-Schmidt că sprijinul pentru aderarea României la Schengen a fost inclus chiar în programul de guvernare al noului Cabinet danez, pe care îl conduce de aproximativ două luni.
„Aveți dreptate când spuneți că puteți conta pe Danemarca în ce privește cooperarea Schengen și ca România să devină parte a acestei colaborări. Vreau să vă spun o mică poveste privind acest subiect, pentru că atunci când negociam programul de guvernare, deja de două săptămâni ne aflam chiar la momentul în care Danemarca trebuia să ia o poziție fermă în privința aderării la Schengen și, desigur, a participării României la Schengen. Așa că am luat decizia în timp ce negociam programul de guvernare și vă pot spune că există un acord larg în Parlamentul danez, nu doar din partea acestui Guvern, cât și din partea fostului Guvern, pentru că am ajuns la o înțelegere în mod special pe acest subiect atunci când am negociat programul de guvernare. Așadar, puteți să fiți sigur că există un larg sprijin parlamentar și că am discutat foarte serios pe acest subiect în cursul negocierii progra­mului de guvernare“, i-a transmis premierul danez lui Boc.

Mihaela Dobrescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.