Home Actualitate Presedintele a fost primit in Irak cu promisiuni de contracte si alerta...

Presedintele a fost primit in Irak cu promisiuni de contracte si alerta de lupta

DISTRIBUIŢI

Abia revenit din concediu, dupa un sejur scurt cu sotia pe malul Marii Negre si seri romantice cu bai de multime la terasele din statiunile de pe litoral, presedintele Traian Basescu a plecat intr-o vizita in Irak. Scopul declarat: redezvoltarea relatiilor politice si economice cu aceasta tara, unul din partenerii importanti ai Romaniei inainte de 1989. El s-a intalnit cu presedintele irakian Jalal Talabani si premierul Nuri al-Maliki si a profitat de ocazie ca sa viziteze si trupele romanesti din tabara Camp Mitica, de la Nassiriyya.

Perspective

Vizita sefului statului in Irak nu este una politica, formala. La impartirea tortului – lucrarile de reconstructie a Irakului, distrus de cele doua razboaie si de perioada de embargou dintre ele – Romania a fost data la o parte de -licuriciul cel mare-, SUA, si de aliatii occidentali. Presedintele Basescu a incercat sa-si foloseasca farmecul personal pentru a obtine contracte si pentru intreprinzatorii romani, dar sansele de succes sunt, totusi, destul de mici, in conditiile in care administratia irakiana este aleasa sub scutul tancurilor americane.

In discutiile cu inaltii oficiali irakieni, presedintele a uzat si de un as ascuns in maneca: comunitatea irakiana din Romania. Traian Basescu le-a spus partenerilor de dialog din Irak ca oamenii de afaceri din comunitatea irakiana stabilita in tara noastra sunt foarte dispusi sa investeasca in refacerea tarii-mama, asa cum doresc sa o faca si multe companii romanesti. Partea irakiana a afirmat ca este interesata de implicarea firmelor romanesti in proiecte vizand domeniul agriculturii, reabilitarea termocentralelor, reconstructia drumurilor, industria de armament si industria petroliera.

Salvarea obrazului

Un alt motiv pentru care Traian Basescu a tinut sa viziteze Irakul a fost, cu siguranta, campania liberalilor, in frunte cu ministrul apararii, Teodor Atanasiu, pentru retragerea soldatilor romani din aceasta tara. Dupa intalnirile la nivel inalt, seful statului a spus ca a discutat aceasta problema si ca Romania isi va retrage trupele din regiune atunci cand guvernul irakian va solicita acest lucru. Acest lucru ii permite sa-si salveze obrazul in fata electoratului. Daca opinia publica din Romania va cere retragerea trupelor, pentru Basescu va fi mult mai avantajos sa afirme ca soldatii romani se intorc acasa la cererea guvernului irakian, si nu in urma presiunilor facute de -dusmanii- liberali.

Pana la un asemenea eveniment, Traian Basescu a primit ieri onorul de la Garda de infanteristi din Batalionul 811 Dej -Dragonii Transilvaniei-. A fost pentru prima data cand seful statului a prinit onorul de la o garda formata din militari echipati total de lupta. Motivul acestei premiere a fost acela ca in tabara coalitiei de langa Nassiriyya se instituise starea de alerta, dupa ce a fost atacata cu obuze de artilerie.

Armamentul, o marfa cautata

Pentagonul ar putea fi nevoit sa cumpere arme din Romania, Bulgaria sau Egipt pentru fortele irakiene, afirma un articol de analiza si comentarii, publicat in pagina electronica a agentiei RIA Novosti, citata de Mediafax. Administratia americana afirmase recent ca este interesata sa cumpere arme rusesti de mici dimensiuni pentru fortele armate si politia irakiana, dar, dupa ce Departamentul de Stat a sanctionat companiile rusesti Rosoboronexport si Suhoi, pentru cooperarea acestora cu Iranul, afacerea este putin probabila.

Ce este rau pentru rusi poate fi insa bine pentru industria romaneasca de armament si echipament militar. Situata pe locul cinci in topul mondial al exportatorilor de armament, inainte de 1989, Romania a pierdut mult teren, astfel ca o asemenea oportunitate poate fi o adevarata mana cereasca. In aceste conditii, vizita lui Traian Basescu in Irak se poate dovedi un atu neasteptat.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.