Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor:
BÎGIU MARIAN CRISTINEL, preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, în formă continuată (2 acte materiale)
COLGIU FLORIN-MĂDĂLIN, finul primului menţionat, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la luare de mită, în formă continuată (2 acte materiale);
Din ordonanțele de reținere întocmite de procurori a rezultat că există probe şi date care conduc la suspiciunea rezonabilă, potrivit căreia :
În perioada decembrie 2013- decembrie 2014, inculpatul Bîgiu Marian Cristinel, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, i-a solicitat unuia dintre directorii din cadrul instituţiei, să facă demersuri pentru declanşarea procedurilor de achiziţie directă (prin modificarea proiectului iniţial în cuantum de 400 mii lei, legat de întocmirea Strategiei de dezvoltare durabilă a judeţului Buzău pentru perioada 2014-2020 şi împărţirea acestuia în trei componente, astfel încât să fie evitată procedura de licitaţie publică), să identifice firme dispuse să semneze, în mod formal, aceste proiecte şi să întocmească efectiv proiectele. Urma ca după întocmirea acestor proiecte şi aprobarea plăţilor de către Bîgiu Marian Cristinel, directorul respectiv să remită, sub formă de mită, preşedintelui Consiliului Judeţean, jumătate din suma plătită din bani publici, respectiv 200 mii lei. Banii respectivi directorul urma să-i recupereze de la firmele care figurau, în mod fals, ca executanţii celor trei proiecte susmenţionate.
În acest sens, în jurul datei de 20.12.2013, directorul respectiv i-a remis lui Bîgiu Marian Cristinel, prin intermediul finului acestuia, Colgiu Florin Mădălin, suma de aproximativ 70 mii lei, sub formă de mită, reprezentând jumătate din contravaloarea unei facturi în cuantum de 130 mii lei + TVA, sumă ce fusese virată unei firme identificate de director, căreia i se atribuise anterior, în mod direct, contractul pentru prima componentă a Strategiei de dezvoltare durabilă şi anume principalele direcţii de dezvoltare şi analiza S.W.O.T. Directorul, la rândul său, primise suma susmenţionată de la reprezentantul legal al firmei.
Ulterior, în luna august 2014, Bîgiu Marian Cristinel l-a însărcinat pe acelaşi director să demareze procedurile de atribuire directă, în aceleaşi condiţii, pentru cea de-a doua componentă a Strategiei de dezvoltare durabilă, fiind declarată câştigătoare aceeaşi firmă. Urma ca lui Bîgiu Marian Cristinel să-i fie remisă, ulterior, cu titlu de mită, jumătate din valoarea contractului, respectiv 50 mii lei.
La data de 04.12.2014, Bîgiu Marian Cristinel i-a solicitat, în mod expres, aceluiaşi director, să-i remită până cel mai târziu la data de 08.12.2014, suma convenită de 50 mii lei, indicându-i ca intermediar ce urma să primească banii în numele preşedintelui Consiliului Judeţean, o persoană de încredere a acestuia.
În data de 06.12.2014, directorul i-a remis intermediarului indicat de Bîgiu Marian Cristinel o sumă de bani, pentru ca acesta, la rândul său, să o remită lui Bîgiu Marian Cristinel.
Tot la data de 06.12.2014, intermediarul i-a şi remis acestuia, în parcarea din faţa blocului unde îşi are domiciliul Bîgiu Marian Cristinel, suma de 50 mii lei, comunicându-i că banii i-au fost daţi de către director.
Bîgiu Marian Cristinel i-a indicat intermediarului modul în care urmau a fi distribuiţi, respectiv păstraţi banii, solicitându-i ca suma de 6.500 lei să fie remisă finului acestuia, Colgiu Florin Mădălin, iar restul sumei de 43.500 lei să fie păstrată, la dispoziţia lui Bîgiu Marian Cristinel, de către intermediar.
În aceeaşi zi, 6.12.2014, intermediarul i-a remis 6.500 lei lui Colgiu Florin-Mădălin care cunoştea că suma respectivă fusese primită cu titlu de mită de către Bîgiu Marian Cristinel, de la directorul respectiv.
Inculpaţilor li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentaţi, la data de 7 decembrie 2014, la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.