Home Actualitate Președintele Iohannis: bugetul de stat pentru anul 2019 este destinat bunăstării PSD.

Președintele Iohannis: bugetul de stat pentru anul 2019 este destinat bunăstării PSD.

DISTRIBUIŢI

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a susținut miercuri, 20 februarie a.c., la Palatul Cotroceni, o declarație de presă.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declarației de presă:

„Bună ziua! Bine ați venit la această declarație de presă!

Au trecut 3 luni, subliniez, 3 luni de când PSD trebuia să prezinte public proiectul de buget pentru acest an! Abia astăzi bugetul de stat pentru anul 2019 a ajuns la Președintele României pentru promulgare.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, atrage încă o dată atenția că bugetul de stat pentru anul 2019 nu este destinat dezvoltării și progresului României, ci bunăstării PSD.

Bugetul pentru anul 2019, croit din imaginația PSD pe baza unor cifre exagerat de optimiste, reprezintă o nouă dovadă a iresponsabilității și modului defectuos prin care social-democrații au decis să guverneze România. În pofida numeroaselor semnale de alarmă cu privire la sustenabilitate, PSD a mers înainte cu bugetul, așa cum a decis de fapt grupul restrâns de la vârful acestui partid, care are interese paralele cu cele ale românilor.

Bugetul de stat pentru anul 2019 face rabat de la cele mai elementare condiții de legalitate și procedură.

Întârzierea neexplicată nici până în prezent a bugetului denotă de fapt lipsa de soluții a Guvernului PSD, soluții pentru problemele reale ale cetățenilor. Un Guvern care și-a demonstrat în repetate rânduri limitele, un Guvern al imposturii, incompetenței, care a picat cu brio, iată, și acest test important – acela de a construi un buget credibil, sustenabil și la timp pentru nevoile românilor.

Mai grav, la baza elaborării sale nu au stat prioritățile României, ci nevoile PSD de a aloca banii publici în mod discreționar, în propriul beneficiu politic și pentru a asigura resurse pentru clientelă.

Însăilarea neprofesionistă trecută pe repede înainte de PSD prin Parlament, fără dezbateri reale, pune în pericol stabilitatea economică a României. Președintele Klaus Iohannis subliniază că bugetul votat de către coaliția majoritară este presărat cu estimări suprarealiste și, de fapt, nu ține cont de contextul economic. Taxele și impozitele majorate de PSD, dobânzile mai mari, prețurile care au crescut constant, reducând, de fapt, puterea de cumpărare, sunt elemente care arată că și în 2019 situația economică va fi mult sub așteptările pe care, de fapt, se bazează Guvernul.

Președintele României consideră că este ridicol să caracterizezi bugetul pe 2019 drept un buget dedicat investițiilor, când cifrele indică un buget mai degrabă de austeritate, cu finanțare de subzistență, cu zero investiții pe anumite zone, cu nevoia de reorganizări și chiar disponibilizări generate de lipsa de fonduri pentru cheltuielile curente.

În realitate, bugetul amputează investițiile din fonduri naționale la nivel local față de anul precedent și introduce prevederi bugetare «din pix» în privința fondurilor europene. Sunt prevederi lipsite de credibilitate în raport cu capacitatea scăzută a guvernului, deja demonstrată, de absorbție a acestora. Pentru ca România să se modernizeze, ar fi trebuit ca fondurile să fie alocate către programe de investiții reale, nu către camarila de partid.

Dacă prin asumarea acestui buget al subdezvoltării, PSD nu a făcut decât să își demonstreze încă o dată iresponsabilitatea politică, Partidul Național Liberal a obținut o victorie importantă în Parlament pentru milioane de familii din România. Susținerea și adoptarea amendamentului PNL de majorare a alocațiilor pentru copii este o măsură necesară și mai mult decât binevenită, care, în mod condamnabil, să ne amintim, s-a lovit de opoziția fermă a Partidului Social Democrat.

Președintele Klaus Iohannis subliniază că nicăieri în programul de guvernare nu sunt menționate creșterile enorme de fonduri alocate partidelor parlamentare, creșteri care se regăsesc în bugetul de stat pe anul în curs și de care PSD profită în cea mai mare măsură. De asemenea, programul de guvernare al PSD nu include nici transferarea unor servicii sociale în sarcina bugetelor locale, schimbare prin care bugetele locale resimt presiuni bugetare suplimentare, cu efectul sacrificării investițiilor indispensabile pentru calitatea vieții cetățenilor la nivelul comunităților locale.

În schimb, și în 2019 rămân acut subfinanțate sectoare cu adevărat prioritare, precum sănătatea, educația, infrastructura, de a căror dezvoltare ar beneficia, evident, toții românii.

Din cauza propriei incompetențe în gestionarea banilor publici, PSD în pană de soluții. Este elocvent cazul bugetelor administrațiilor locale, pe seama cărora s-a realizat în acest an închiderea în ținta de deficit a bugetului național.

Președintele României avertizează că efectele acestei situații sunt dintre cele mai grave, în condițiile în care ajung să fie puse sub semnul întrebării alocările fondurilor necesare persoanelor cu dizabilități, fapt care ar afecta sute de mii de familii. PSD dă dovadă de o indiferență crasă față de persoanele cu dizabilități, pe care le lasă în grija autorităților locale, dar nu se asigură că există fonduri necesare pentru aceste plăți.

Având în vedere toate aceste elemente, Președintele României urmează să ia o decizie în privința Legii bugetului de stat și Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, pe care o va anunța public în zilele următoare.

Vă mulțumesc foarte mult!”

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.