Pe 9 august, o știre făcea înconjurul presei: „procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au trimis în judecată 22 de medici de familie şi farmacişti, la capătul unei anchete care a durat şase ani.” Ceea ce e surprinzător la această știre este că trimiterea în judecată s-a făcut pe 14 ianuarie 2016. Prejudiciul cu care Casa de Sănătate Galați s-a constituit parte civilă în dosar este de 88.000 de lei. Rezultă un prejudiciu mediu creat pe fiecare cadru medical de 4000 de lei. De ce ar fi atât de interesant acest dosar? Cine și ce joc face? Infracțiunile de care sunt acuzați cei 22 de medici sunt fals, uz de fals și înșelăciune. Este vorba de 1292 de acte materiale comise de medici și farmaciști.
În decembrie 2009, firma Labormed Pharma Group care achiziționase întregul portofoliu de produse de la Ozone Laboratories, descoperă că are stocuri importante de Ceclozone care expirau în august 2010 așa că angajaților firmei din Galați li se cere să scape de stoc. Aceștia, bine relaționați în județ, încheie niște contracte de prestări servicii între medici şi companie, în baza cărora medicii de familie au primit mostre gratuite de Ceclozone, iar în funcţie de numărul de pacienţi observaţi şi al mostrelor gratuite acordate, medicii ar fi încasat diferite sume de bani. Procurorii susțin însă că aceste contracte erau doar „un paravan” al activității infracționale. În rechizitoriu, medicii de familie sunt acuzați că au eliberat 359 de reţete false, în perioada decembrie 2009-august 2010, în care era prescris medicamentul Ceclozone, fără consultarea reală a pacienţilor. Reţetele false ajungeau la farmaciştii din reţeaua infracţională, care le înaintau spre decontare la CAS Galaţi. Mai mulți pacienți au depus plângeri la Poliţie, după ce au descoperit că s-au eliberat reţete pe numele lor, deşi nu fuseseră consultaţi de medicii de familie.
Parchetul Judecătoriei Galați nu a emis un comunicat de presă în ianuarie, la trimiterea în judecată a celor 22 de cadre medicale de aceea e cu atât mai surprinzătoare apariția în presă acum a „știrii”. Sursa informației pare procurorul care a instrumentat dosarul care și oferă interviuri pe subiect jurnaliștilor despre cei doi reprezentanți ai firmei de medicamente: ”Acţiunile celor doi inculpaţi s-au derulat simultan ori separat, materializate în special datorită cunoştinţelor anterioare ale inculpatului Ancuţa Elena Ţupu printre medici şi farmacişti, dar şi prin efortul conjugat ori separat al acestora de a transmite hotărârea lor infracţională prin determinarea şi altor subiecţi calificaţi la întocmirea şi emiterea reţetelor cu regim special, în lipsa beneficiarilor”.
O frază ne-a reținut atenția: „Aceiaşi medici de familie eliberau totodată reţete după consultarea pacienţilor, cărora le era înmânat în cabinet medicamentul Ceclozone, făcându-se abstracţie de faptul că oamenii aveau nevoie şi de alte medicamente pentru afecţiunile de care sufereau.” și prin asta „sănătatea a sute de pacienţi a fost pusă în pericol de medicii de familie puşi sub acuzare, care le-au prescris doar Ceclozone, deşi aceştia aveau nevoie şi de alte medicamente.” Adică, cum? Ce-au făcut medicii ăștia? Au dat din mostre la pacienții consultați și au dat rețete fictive pacienților neconsultați? Nu era logic să facă invers și n-ar mai fi fost nicio infracțiune? Că cine ar putea să stabilească peste șase ani că pacienții aveau nevoie atunci pe lângă Ceclozone și de medicamentele X sau Y?
Oricum, având în vedere că infracțiunile sunt pedepsite cu maxim cinci ani de închisoare, deja o parte din prejudiciu s-a acoperit și cu siguranță până la primul termen din 7 septembrie se va acoperi și restul de prejudiciu ceea ce va genera o diminuare a maximului de pedeapsă la 3 ani și patru luni și dacă oamenii își vor recunoaște faptele până atunci, maximul va scădea la un an și opt luni la care se mai poate adăuga un spor pentru forma continuată. Dacă vor fi găsiți vinovați, cel mai probabil toți vor primi cu suspendare, având în vedere că prejudiciul nu este unul mare iar inculpații au studii superioare, nu au antecedente și banii sunt recuperați.
Așadar presiunea mediatică pe acest dosar pare a fi doar o trambulină pentru procurorul de caz, mutat recent de la Parchetul Judecătoriei Galați la cel al Curții de Apel unde prima poziție de șef se eliberează pe 3 septembrie iar celealte două la sfârșitul anului 2016. Conform ziarului România Liberă, procurorul Ionel Gâlcă este fratele lui Iulian Gâlcă, fostul șef al CSM și al lui Dinu Gâlcă, fostul șef al Parchetului Curții de Apel Galați.