Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 23 aprilie 2015, a inculpatului BALABAN CONSTANTIN, prim procuror delegat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii februarie 2015, inculpatul BALABAN CONSTANTIN, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, a primit de la trei persoane, prin intermediar, cu titlu de mită, un vițel care avea o greutate de 70 kg după sacrificare, în schimbul soluționării favorabile a unui dosarul penal în care cele trei persoane erau cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală.
Remiterea mitei a avut loc după ce, în data de 03.02.2015, Balaban Constantin, din proprie inițiativă, a întocmit două acorduri de recunoaștere a vinovăției cu două dintre persoanele cercetate, cărora le-a aplicat două pedepse de 7 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acestora.
Tot în aceeași dată, primul procuror a dispus clasarea cauzei față de cea de-a treia persoană.
Ulterior lunii iunie 2014, inculpatul Balaban Constantin a primit de la o altă persoană, prin intermediar, suma de 600 de euro, după ce persoana respectivă fusese depistată, în seara zilei de 10.05.2014, conducând un autoturism pe raza municipiului Măcin, sub influența băuturilor alcoolice și având permisul de conducere anulat. În schimbul acestei sume, prim procurorul Balaban Constantin, care avea în supraveghere dosarul penal, s-a angajat să îl soluționeze favorabil, în condițiile în care polițistul dispusese începerea urmăririi penale.
În perioada august-septembrie 2014, prim-procurorul Balaban Constantin a primit de la o altă persoană, prin intermediar, în incinta Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, cu titlu de mită, în mod succesiv, sumele de 550 de euro și 700 de lei. În schimbul acestei mite, prim-procurorul BALABAN CONSTANTIN a fost de acord cu întocmirea unei soluții favorabile într-un dosar penal în care persoana respectivă era cercetată penal sub aspectul conducerii unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În acest sens, în data de 08.09.2014, BALABAN CONSTANTIN, la inițiativa persoanei cercetate, a întocmit un acord de recunoaștere a vinovăției prin care persoana respectivă a primit pedeapsa de un an închisoare, cu amânarea executării acesteia.
Având în vedere calitatea de procuror a inculpatului Balaban Constantin, în conformitate cu prevederile legale, la data de 22 aprilie 2015, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviințat reținerea și arestarea preventivă a acestuia.
Inculpatului li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca inculpatul Balaban Constantin să fie prezentat la data de 24 aprilie 2015, Curții de Apel București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.