Abia ce a scapat cu fata curata, dupa ce a accidentat un pensionar, Marian Gheorghita este acuzat acum de un om de afaceri din Iasi de abuz in serviciu.
Povestea a inceput cu doi ani in urma, cand Costel Adascalitei, patronul firmei IGS, a primit o scrisoare anonima, plina de injurii si amenintari. Dupa un an, in decembrie 2000, a primit inca o scrisoare, iar o ziarista care reflecta in presa locala activitatea firmei IGS a primit si ea o anonima. Toate pareau sa aiba acelasi scris, iar din acest motiv Costel Adascalitei s-a decis sa vada cine se tine de astfel de glume sinistre. El il banuia pe Ioan Trofin, directorul Hotelului -Unirea-. Adascalitei s-a consultat cu un avocat si apoi a solicitat Politiei Iasi sa efectueze o expertiza care sa stabileasca daca intr-adevar Trofin era autorul scrisorilor. Conform raportului, Ioan Trofin este autorul celor trei anonime, numai ca rezultatul expertizei nu a fost trimis solicitantului, ci Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi, organ care nu avea nici o competenta. Totusi, prim-procurorul Corneliu Marian Gheorghita a solicitat efectuarea unei contraexpertize, care s-a efectuat la Bucuresti, apoi a insarcinat un procuror cu solutionarea dosarului. Acest procuror si-a declinat competenta si l-a trimis la Judecatoria Iasi spre solutionare, de altfel singurul organ care avea aceasta competenta. Gheorghita a avizat rezolutia procurorului, numai ca, la aproape o luna, a revenit asupra deciziei si a emis o ordonanta de infirmare a respectivei rezolutii, motivand ca probatoriul administrat in cauza este insuficient. Un alt motiv ar fi fost faptul ca la Parchet s-a primit o plangere in care Adascalitei era acuzat de denunt calomnios de catre Trofin. Dar cauza trimisa de la Politie la Parchet si apoi la Judecatorie nu apartinea Parchetului si nici macar nu era de competenta sa. Cu toate acestea, Judecatoria s-a dezinvestit de cauza si a trimis-o inapoi la Parchet, pentru a fi rezolvata sub toate aspectele. Astfel, de la solicitarea lui Costel Adascalitei adresata Politiei Municipiului Iasi, de a realiza o expertiza a scrisului din anonime, s-au pus in miscare atat Parchetul, cat si Judecatoria, desi Adascalitei nu s-a plans acestor institutii. Acesta intentioneaza sa depuna o plangere la Parchetul Curtii Supreme, solicitand cercetarea lui Gheorghita pentru abuz in serviciu contra intereselor persoanelor. Adascalitei sustine ca prim-procurorul Gheorghita nu avea calitatea sa solicite o contraexpertiza.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane