Home Actualitate Primarul a schimbat, dupa bunul plac, destinatia fondurilor alocate de guvern

Primarul a schimbat, dupa bunul plac, destinatia fondurilor alocate de guvern

DISTRIBUIŢI

Edilii din Negresti ies din nou in evidenta din cauza unor afaceri dubioase pe bani publici. Ei au pus umarul la motivarea unor note de fundamentare diferite si au primit bani de la guvern pentru a-si achita datoriile acumulate ca urmare a proastei gestionari a fondurilor. Acesta nu este singurul caz in care oficialii din orasul vasluian fac aranjamente pe bani publici. Primaria din Negresti ofera contracte consistente firmelor detinute de soacra si sotia primarului, iar, recent, oficialitatile l-au pacalit pe seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Jonahtan Scheele.

Ei au justificat in fata acestuia o finantare PHARE si, pentru a se lauda ca investitia a creat locuri de munca, au pus mai multi rromi sa mimeze faptul ca ar lucra cu acte in regula la o fabrica de chirpici construita cu bani comunitari.

In acelasi timp, primarul Ioan Cozma a cerut guvernului fonduri pentru investitii si cofinantarea programelor de integrare a rromilor, dar a ajuns sa primeasca aceeasi suma, pe care a utilizat-o in alte scopuri.


Inaintea sedintei de guvern din 13 octombrie 2005, Biroul de Presa al Cabinetului Tariceanu a anuntat printr-un comunicat ca executivul -a alocat suma de 1,45 milioane de lei noi (n.r. – 14,5 miliarde de lei vechi) bugetului propriu al orasului Negresti pentru repararea si reabilitarea unor imobile si pentru finalizarea unor obiective de investitii-.

Schimbare de destinatie

In comunicatul emis de guvern se precizeaza ca -suma alocata va fi utilizata pentru repararea si consolidarea sediului Primariei din Negresti si a sediului Clubului Elevilor, pentru instalarea unei centrale termice si pentru schimbarea tamplariei la liceul din localitate. De asemenea, vor fi finalizate lucrarile la centrul de ocrotire pentru femei si vor fi cofinantate doua programe pentru rromi-, se arata in comunicatul oficial.

Cu toate acestea, in Hotararea de Guvern nr. 1253/2005 apare o inadvertenta. La articolul 1 al actului normativ se arata faptul ca suma se aloca pentru -reparatii, reabilitari si finalizarea unor lucrari, precum si pentru unele cheltuieli curente din domeniile invatamant, sanatate, locuinte si administratie publica-, conform textului publicat in -Monitorul Oficial-. Nici vorba de programe pentru rromi, dupa cum in comunicat nu aparea nimic legat de cheltuieli curente.

Nota de fundamentare da liber si la datorii

Daca in comunicatul de presa si in textul actului normativ nu se vorbea deloc despre datorii, in realitate, exact pentru asta vrea primarul din Negresti sa foloseasca o parte din bani. -Sunt bani pe care ii dam pentru datorii la Electrica, 1.700.000.000 de lei, la apa, 1.400.000.000 de lei, si la telefoane, 100.000.000 de lei-, spune senin Ioan Cozma.

El se bazeaza pe faptul ca in nota de fundamentare sunt trecute aspectele legate de datorii. Bineinteles ca nu se spune nimic despre cofinantarea programelor sociale.

Cu toate acestea, edilul spune ca va folosi banii si pentru programele pentru rromi si violenta domestica. El nu poate sa spuna daca va directiona o parte din banii de la guvern spre firma soacrei – SC Instalrep Construct din Negresti – care are o sumedenie de contracte pe bani publici. -Soacra mea nu e asa de comunicativa si nu stiu daca va veni la licitatie-, a spus Cozma.

Pacaleala lui Scheele

In momentul de fata, fabrica de caramizi de la Negresti, care a fost pusa pe picioare prin finantare PHARE, are doar patru angajati. Edilul Cozma are o explicatie ilara pentru scaderea drastica a salariatilor, sustinand ca numarul acestora s-a redus dupa vizita in oras a sefului Delegatiei CE. -Am avut 25 de angajati cu carte de munca, dar i-am dat afara penru ca s-a facut frig-, s-a mai lamentat Cozma.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.