Home Actualitate Primarul Clujului ținut în detenție în fosta închisoare a Securității bolșevice

Primarul Clujului ținut în detenție în fosta închisoare a Securității bolșevice

DISTRIBUIŢI

Valul de arestări din ultima perioadă de la Cluj scoate la iveală o mare problemă a societății românești, mizeria și gulagul din  închisorile și locurile de detenție. Deși problema există de mult timp și presa a semnalat de-a lungul anilor probleme din spatele gratiilor, arestarea primarului de la Cluj Sorin Apostu ridică un văl lăsând descoperită putrefacția acestui sistem, penitenciarele, care în loc de a fi așezământul unde cei care au greșit în fața legii și a semenilor se pot căi și educa în mod constructiv, dimpotrivă îi abrutizează sau îi aduce la faza de a deveni turnători sau mai rău „instrumente în mâinile procurorilor”. Ce ar mai fii de adăugat la aceste aspecte este faptul că statul român a plătit sute de milioane de euro drept despăgubiri deținuților pentru condițiile inumane, bani achitați din banii noștri și care ar fi putut să renoveze sistemul penitenciar din temelii. Cazul edilului Sorin Apostu, scoate la lumină grozăvia celor care ajung în spatele gratiilor. Astfel, conform avocatului primarului din Cluj,citat de ziarele locale, acesta este închis în cel mai groaznic arest. Condițiile sunt dea dreptul terifiante. Condițiile sunt cele din închisorile inchiziției unde cei arestați erau ținuți și torturați pentru a recunoaște fapte pe care nu le-au comis sau pentru a „povesti” despre alte persoane. Situat la demisolul unei clădiri construite în anul 1938, pentru fosta Siguranța a Statului, arestul are 23 de camere și o capacitate de deținere de 65 de persoane, scriu ziarele din Cluj.
În subsolul clădirii, igrasia și umezeala sunt peste tot, iar lumina naturală lipsește cu desăvârșire. Regulamentul prevede ca, pe timpul nopții, de la ora 22.00 și până la șase dimineața, ușile celulelor nu se mai deschid decât pentru cazuri speciale, de forță majoră, intervenții de prim ajutor medical sau restabilirea ordinii în interiorul celulelor. În ambele cazuri, intervenția gardienilor se face în prezența polițiștilor de la Datașamentul de Intervenție Rapida (DIAS). Dacă un arestat are în cursul nopții nevoi fiziologice atunci este obligat să folosească tineta,  în văzut tuturor, care a doua zi este golită tot de deținut. De lipsa condițiilor de igienă se plâng chiar polițiștii care trebuiesc să lucreze în arest. Într-un document al Sindicatului Poliției Cluj sunt trecute în reviste toate aceste lipsuri care te duc cu gândul la un arest de ev mediu și nu la anii 2011.
Ramona Feraru

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.