Home Actualitate Primarul din Sighetu Marmației, trimis în judecată

Primarul din Sighetu Marmației, trimis în judecată

DISTRIBUIŢI

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe primarul municipiului Sighetu Marmației, Ovidiu Nemeș, pentru abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

 

Alături de primar a fost deferit justiției și directorul executiv economic al Primăriei, Ioan Bărbuș, pentru aceeași infracțiune.

 

Potrivit procurorilor, pe 14 octombrie 2013, primarul a încheiat, în mod nelegal, un contract de asistență juridică cu un avocat și a dispus în aceeași zi plata sumei de 20.000 lei fără T.V.A. (24.800 lei cu T.V.A. inclus) către avocatul respectiv, reprezentând plata unor servicii juridice acordate de către avocat în favoarea Primăriei municipiului Sighetu Marmației, respectiv redactarea unei plângeri penale împotriva unei societăți comerciale.

În ce-l privește pe Bărbuș, procurorii spun că în perioada februarie – martie 2014, în calitate de director economic în cadrul Primăriei municipiului Sighetu Marmației, a contactat un alt avocat , a purtat discuții cu acesta, cu privire la încheierea unui contract de consultanță juridică cu Primăria municipiului Sighetu Marmației, fără a fi împuternicit în acest sens. „La data de 4 martie 2014, a semnat, în mod nelegal, un contract de asistență juridică și a efectuat plata sumei de 10.000 lei, reprezentând onorariu, de 10.000 lei, reprezentând servicii juridice acordate de către avocat Primăriei municipiului Sighetu Marmației, respectiv redactarea unei cereri de revizuire”, se arată într-un comunicat transmis de DNA.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.