Home Actualitate Primarul din Târgoviște rămâne în funcție, în ciuda unei pedepse de 3...

Primarul din Târgoviște rămâne în funcție, în ciuda unei pedepse de 3 ani cu suspendare

DISTRIBUIŢI

 

Primarul din Târgoviște, Gabriel Boriga, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, el spunând că respectă decizia instanței, dar că rămâne primar întrucât nu există nicio restricție impusă de instanță în acest sens.

 

Magistrații Curții de Apel Ploiești au respins apelul formulat de primarul din Târgoviștei, Gabriel Boriga, la decizia de condamnare de trei ani cu suspendare pronunțată în luna aprilie a anului trecut de către Judecătoria Târgoviște.

 

Magistrații Curții de Apel Ploiești au respins atât apelurile formulate de DNA, cât și pe cele declarate de Boriga și de ceilalți inculpați în dosarul în care primarul municipiului Târgoviște a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu.

 

Astfel, a fost menținută sentința pronunțată în 29 aprilie 2013 de Judecătoria Târgoviște, care l-a condamnat pe Gabriel Boriga la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, în procesul de corupție privind achiziția la prețuri supraevaluate a unor echipamente pentru locuri de joacă.

 

Gabriel Boriga a declarat, vineri, că respectă decizia instanței și că rămâne în funcție, întrucât în sentința pronunțată de magistrați nu există nicio restrângere a drepturilor sale, în sensul de a putea sau nu să ocupe funcții publice.

 

„Respect decizia instanței de judecată, asta trebuie să facem cu toții într-un stat de drept. Rămân în funcție, pentru că nu există niciun impediment în această privință”, a spus Gabriel Boriga.

În acesat dosar de corupție, alături de Gabriel Boriga au fost condamnați Gheorghe Simoiu, finul primarului Gabriel Boriga, patron al SC Utilex Construct SRL Pucioasa, care a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, iar Mihai Olaru, directorul fostei Direcții de Construcții din cadrul Primăriei Târgoviște, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

 

Primarul Gabriel Boriga a fost trimis în judecată în luna mai 2011 de către procurorii DNA Ploiești, alături de Gheorghe Simoiu, finul său, patronul firmei SC Utilex Construct SRL Pucioasa, și de directorul fostei Direcții de Construcții a Primăriei Târgoviște, în prezent SC Municipal Construct SA Târgoviște, Mihai Olaru, pentru prejudicierea bugetului Consiliului Local Târgoviște cu suma de 399.832,12 de lei, aproximativ 100.000 de euro, reprezentând achiziția supraevaluată de echipamente pentru amenajarea locurilor de joacă.

 

Gabriel Boriga este la al doilea mandat de primar, ales din partea PDL. În prezent, Boriga este suspendat din PDL.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.