Home Actualitate Primarul Gheorghe Nichita si deputatul Relu Fenechiu, exmatriculati de la Universitatea Al....

Primarul Gheorghe Nichita si deputatul Relu Fenechiu, exmatriculati de la Universitatea Al. I. Cuza

DISTRIBUIŢI

Primarul Gheorghe Nichita, liderul PSD Iaşi, şi deputatul Relu Fenechiu (foto), liderul PNL Iaşi, au fost exmatriculaţi de la Universitatea -Al. I. Cuza-, la propunerea Senatului, de către liderul PLD Iaşi, Dumitru Oprea, care este şi rectorul respectivei instituţii de învăţământ.

Potrivit lui Oprea, Gheorghe Nichita se înscrisese la doctorat în urmă cu nouă ani, cu teza -Managementul serviciilor publice-. El nu şi-a susţinut însă nici un referat şi a fost dat afară din acest motiv.

-La noi, studiile de doctorat durează maxim opt ani, şase cu finanţare de la bugetul statului, iar doi cu taxă. În momentul în care Biroul Senat a luat decizia exmatriculării, trecuseră deja nouă ani-, a explicat Oprea.

Acesta a precizat că dacă nu ar fi avut timp pentru studii, Nichita ar fi putut cere suspendarea studiilor pentru o perioadă de trei ani, dar nu a făcut-o.

De cealaltă parte, Nichita s-a declarat surprins şi revoltat, susţinând că este victima unei răzbunări politice.

-Ar fi fost normal să fiu notificat, ca să pot alege: continuu studiile sau renunţ. În plus, eu nu am făcut doctoratul pe banii statului, cum s-a dat de înţeles, ci pe propria cheltuială. Nu mă deranjează că nu mai sunt doctorand la -Cuza-, dar modul în care s-a procedat este jignitor. Fiind vorba de un joc politic, este urât-, a afirmat Nichita într-o conferinţă de presă.

În ceea ce-l priveşte pe deputatul liberal, Biroul Senat de la -Al. I. Cuza- l-a exmatriculat pentru că nu-şi achitase taxa de şcolarizare. Relu Fenechiu urma începând cu anul 2004, şcoala post-universitară ELITEC, modulul de marketing. Deputatul a declarat însă că decizia conducerii universităţii nu-l afectează deloc.

-Când m-am înscris la ELITEC, nu eram încă deputat. După ce am devenit, nu am mai avut timp de studii. Prin 2005 am cerut Universităţii să-mi elibereze actele de studii aflate la dosar, întrucât nu mai puteam continua. Cererea mi-a fost aprobată. De aceea, în momentul în care s-a decis exmatricularea mea, la sfârşitul lui 2006, eu deja nu mai eram student la ei-, a declarat telefonic Relu Fenechiu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.