Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
FLOREA DORIN, la data faptei și în prezent primar al municipiului Tîrgu Mureș, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul,
CIOBAN MARIA, la data faptei secretar al municipiului Tîrgu Mureș, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Florea Dorin, în calitatea menționată mai sus, în cursul anului 2008, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu și a prevederilor legale, a întocmit și semnat o expunere de motive, prin care s-a supus dezbaterii Consiliului Local adoptarea, în regim de urgență (deși situația nu o impunea), a propunerii de atribuire, cu titlu gratuit către o asociație sportivă, a unui teren în suprafață de 20.400 mp, situat în municipiul Tîrgu Mureș.
Ca urmare a acestui demers, la data de la data de 25 septembrie 2008, Consiliul Local a adoptat hotărârea respectivă, prin votul a 19 consilieri locali, la determinarea edilului și fără ca aceștia să cunoască caracterul nelegal al acelei propuneri.
Hotărârea respectivă, după adoptare, a fost contrasemnată (fiindu-i astfel acordată viza de legalitate fără de care nu putea produce efecte juridice) de către secretarul municipiului, inculpata Cioban Maria.
Ulterior, asociația sportivă beneficiară a terenului – care nu se încadra în niciuna din categoriile de persoane juridice fără scop lucrativ precizate în legea administrației publice și nici nu deținea statutul de utilitate publică pentru a putea beneficia de folosința gratuită a unui astfel de bun – a închiriat terenul respectiv unei alte entități sportive, obținând foloase materiale în sumă de 2.563.041,86 lei.
Pentru folosirea acelui teren, asociația sportivă ar fi trebuit să plătească o redevență anuală calculată conform prevederilor legale, în funcție de categoria bunului concesionat/închiriat, astfel că prin faptele susmenționate bugetul municipiului Tîrgu Mureș a fost prejudiciat cu suma de 1.182.520 lei.
Până la această dată Primăria municipiului Tîrgu Mureș nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.