Raed Arafat nu înțelege că în România unde-i lege nu-i tocmeală! În urmă cu două zile dezvăluiam că Raed Arafat încalcă Ordonanța de Guvern 26/2000, emisă de premierul Mugur Isărescu în care apare prevederea, nemodificată până în prezent că : „Art.24 (4) Nu poate fi membru al consiliului director, iar dacă era, pierde aceasta calitate orice persoana care ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei instituţii publice, dacă asociaţia respectiva are ca scop sprijinirea activităţii acelei instituţii publice.” iar la articolul 29, de asemenea nemodificat până în prezent că „(4) Dispoziţiile art. 22 şi 24 alin. (4) se aplica în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte membrii consiliului director.” al fundațiilor. Așadar, Arafat care ocupă o funcție de conducere în MAI, fiind chiar șeful DSU nu mai poate fi și Președintele Fundației pentru SMURD care are ca scop declarat sprijinirea acestui departament, conform legii.
Astăzi Arafat a postat pe contul său de facebook o explicație halucinantă, acuzându-ne, bineînțeles, că facem parte dintr-o conspirație care are drept scop denigrarea lui.
Reamintim că recent două minciuni oribile ale lui Arafat în cazul elicopterului prăbușit în Siutghiol, au fost demontate de procurorii militari după cum am arătat AICI.
Să vedem așadar ce mai minte acum Arafat, analizând punct cu punct postarea sa:
1. „Un nou atac lansat in ziarul Curentul si preluat de mai multe publicatii online incearca sa discrediteze Fundatia pentru SMURD si persoana mea invocand o incompatibilitate intre pozitia pe care o ocup ca secretar de stat sef al Departamentului pentru Situatii de Urgenta si pozitia de presedinte al consiliului director al Fundatiei penru SMURD care are ca menire sprijinirea activitatii SMURD si dezvoltarea asistentei medicale de urgenta in Romania.”
FALS! nu am pomenit cuvântul incompatibilitate pentru că situația nici nu e una de incompatibilitate. Așa cum am mai spus, Arafat, pur și simplu NU mai e președinte al Fundației pentru SMURD, conform legii.
2. „Se doreste sa probeze ca sunt in incompatibilitate sau conflict de interese prin functia, onorifica nerumunerata de altfel, pe care o am in Fundatia pentru SMURD, si anume de presedinte al consiliului director, pentru ca ma aflu in functia de secretar de stat la MAI.”
FALS! Nu am pomenit de conflict de interese deoarece nu este vorba de un conflict de interese.
3. Punctul meu de vedere, in urma consultarii si unor juristi, este urmatorul:
„Eu sunt unicul fondator al Fundatiei pentru SMURD; nici eu si nici membri consiliului director nu primim indemnizatii pentru functiile onorifice pe care le detinem in consiliu; Legea nu explica ce se intampla in cazul in care cel din consiliul fundatiei este si unicul fondator al fundatiei;”
NU CONTEAZĂ! Nu are importanță faptul că ești sau nu remunerat, că ești unicul fondator. Legea se respectă și nu se interpretează. Scurt și la obiect: ai vrut secretar de stat, nu mai poți fi în Consiliul Director al Fundației. Sau NU TE DUCI secretar de Stat dacă vrei să rămâi președinte al Fundației.
4. „Legea se refera la cei care detin functii de conducere in institutiile publice pe care le sprijina fundatia in cosnsiliul careia ei se afla, insa eu nu sunt la conducerea IGSU de exemplu pentru ca eu nu sunt nici ordonatorul de credite al IGSU si nici nu sunt cel care il conduce nemijlocit, la IGSU conducatorul direct si nemijlocit fiind Inspectorul General al IGSU si nu Dr. Arafat iar la MAI este ministrul si nu secretarul de stat. Acelasi principiu se aplica si in cazul Insepctoratului General de Aviatie sau in cazul unitatilor de primiri urgetne din cadrul spitalelor care au manageri si la conducerea carora nu ma aflu. Departamentul pentru Situatii de Urgenta coordonaeaza activitatea acestor institutii insa acesta nu le conduce si nu are rolul de ordonator de credite pentru oricare din institutiile pe care le sprijina Fundatia.”
FALS! După logica de lemn a lui Arafat, numai ordonatorul de credite are funcție de conducere? Arafat crede că toți românii sunt proști și el e singurul deștept? Dar ce îl califică oare pe Arafat să ne disprețuiască așa? De unde acest complex de superioritate la el? Pe ce se bazează?
5. „Totodata, trebuie sa subliniez ca in Legea ce prevede conflictele de interese si incompatibilitatile demnitarilor, ce includ si secretarii de stat, a detine functia onorifica intr-o fundatie sau a fi fondatorul unei fundatii nu este considerat incompatibilitate sau conflict de interese decat eventual daca Fundatia castiga fonduri sau alte foloase din functia pe care o detin ca secretar e stat, iar in situatia actuala nu este cazul.”
Încă o dată, nu am făcut referire la incompatibilitate sau conflict de interese.
Apoi, Arafat explică până și ce a vrut Mugur Isărescu în 2000 și el consideră că nu e cazul ca și el să respecte această lege. Halucinant:
6.„Legiuitorul, a dorit sa protejeze fundatiile si asociatiile de persoane care sa intre in consiliul director si care sa se foloseasca de respectiva fundatie sau asociatie in folosul institutiei pe care o conduce, insa in situatia Fundatiei pentru SMURD, chiar numele acestei entitati arata in mod explicit scopul ei si anume sprijinirea activitatii SMURD. Totodata legiuitoul nu prevede nici o masura sau sanctiune in cazul respectiv, nu precizeaza daca persoana respectiva este pasibila de amenda sau daca Fundatia este pasibila de amenda si nici nu precizeaza daca persoana ramane in consiliu cu ce poate fi aceasta acuzata, incompatibilitate sau conflict de interese! Din momentul din care in Legea ce trateaza problema incompatibilitatilor si conflictelor de interese nu exista referire la astfel de situatie consider ca interpretarea jurnalistilor de la Curentul ca fiind una total deplasata!”
Da, nu e prevăzută nicio sancțiune în respectiva ordonanță pentru că există Codul Penal. Atât timp cât legea spune că ai pierdut calitatea de membru în Consiliul Director și tu semnezi în continuare acte sub această funcție și chiar gestionezi banii încasați din donații și sponsorizări, cred că Arafat ar fi preferat să fie prevăzută o amendă în OG 26/2000. Fundațiile se supun celebrei LEGI 78/2000. De ce nu întreabă Arafat juriștii menționați mai sus ce i se poate întâmpla în acest caz. Noi am întrebat și nu e bine. Vom reveni cu amănunte.