Când d-l Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanţe şi încă secretar de stat în acest minister, dar preşedinte al comisiei de privatizare a uzinei Daewoo Automobile Craiova, a spus că privatizarea cu pricina către firma americană Ford se va face în baza unei legi speciale, au apărut imediat reacţii dezaprobatorii din mediul politic. Desigur, în mediul politic românesc este posibil orice, dar, mai ales în perioada actuală, este în afara oricărui dubiu că nici un politician nu poate avea vreo opoziţie faţă de privatizarea uzinei de la Craiova, căci în acest caz nu există alternativă. Iar alţi pretendenţi serioşi în afara ofertantului Ford nu există!
În cazul uzinei de la Craiova nu este vorba de înstrăinarea nici a exploatării unei resurse naturale lăsate de Dumnezeu românilor, nici a producţiei sau a distribuţiei într-un domeniu strategic precum energia, unde de altfel necesitatea unui control străin nu s-ar impune nici măcar din raţiuni de piaţă, întrucât clienţi pentru energie există oricum, îţi bat ei la uşă, nu trebuie să îi cauţi tu ca să-i cucereşti! Este vorba, dimpotrivă, de un domeniu – construcţia de automobile – unde nu numai accesul la tehnologii moderne este esenţial, dar unde, producţia şi comercializarea fiind integrate internaţional, nu poţi pur şi simplu să exişti dacă nu faci parte dintr-o reţea la scară mondială. Ford, în ciuda dificultăţilor pe plan global ale companiei din ultimii ani, este o carte de vizită puternică. Iar în cazul privatizării în speţă, statul român nu are decât a juca după cum va cânta Ford, mai ales în calitatea acestuia de unic ofertant. În cazul în speţă, nu trebuie să existe amăgiri sau eventuale cocoşisme! Banii la vânzare pur şi simplu nu trebuie să conteze! Poveştile cu investiţiile după preluare nu trebuie nici măcar evocate! Este treaba companiei Ford, cu atât mai mult cu cât este de bănuit că nu preia uzinele de la Craiova de florile mărului, ci pentru a produce acolo automobile, ceea ce oricum presupune investiţii!
Aşa că alternativă la ceea ce va cere Ford nu prea există! Atunci, de unde controversele printre politicieni?! Aparent, problemele sunt legate de datoriile uzinelor de la Craiova, mai ales că d-l Vlădescu a amintit, aşa ca într-o doară, că Ford doreşte să preia o companie -curată-. Şi ar putea fi vorba cu deosebire nu de datoriile -cunoscute-, ci de cele -necunoscute- ce ar putea apărea pe parcurs, în timp ce compania se va afla deja în curtea Ford. Evident, Ford nu va admite să preia nişte datorii cu care nu are nici o legătură!
Dar, mult mai probabil, explicaţia principală este alta. Şi are un nume precis: Renault.
Pe de o parte, firma franceză nu priveşte cu ochi buni apariţia în propria-i coastă a unui concurent redutabil de talia Ford. Cu atât mai mult cu cât Ford vine la Craiova să se implice cu toată forţa în segmentul -low cost- pentru pieţele emergente, implicare privită probabil ca o soluţie de redresare pe plan global a companiei. Este şi motivul pentru care preferă o structură de producţie existentă, specializată în acest sens, şi nu vizează să înfiinţeze o structură nouă, în care ar lua totul de la început, pierzând mult timp şi perspective de piaţă. De altfel, Ford n-a ascuns că se grăbeşte! Renault, care are un avans în domeniu dar nu poate să se opună demersului Ford, doreşte, evident, ca ofensiva Ford să întârzie cât mai mult, indiferent de motive (tehnice, economice sau procedurale).
Pe de altă parte, însă, cei de la Ford ar trebui să fie tâmpiţi – şi nu sunt! – ca să-şi deschidă afacerea în România fără a primi din partea statului român cel puţin aceleaşi facilităţi pe cât a primit Renault (înlesniri fiscale la preluarea uzinelor Dacia şi acordarea de ajutor de stat pentru cercetare-dezvoltare în cazul noului proiect păstorit în România).
Ajutorul de stat este problema problemelor în cazul privatizării uzinelor de la Craiova. Unele din facilităţile fiscale oferite Renault acum aproape un deceniu nu mai sunt posibile, fiind interzise prin apartenenţa României la UE. Ştergerea de datorii, într-un fel sau altul, se află sub incidenţa aprobărilor de la Bruxelles ca ajutor de stat neeligibil. Sub orice altă formă, ajutorul de stat acordat eventual companiei Ford ajunge pentru aviz tot la Bruxelles.
Aflat oarecum la mijloc, guvernul vrea să transfere măcar în parte parlamentului responsabilitatea deciziei, căruia i s-ar pune în faţă o lege specială de aprobare a privatizării uzinelor de la Craiova, cu atât mai mult cu cât este conştient că acordarea unor facilităţi către Ford nu poate să se facă integral în baza legislaţiei de privatizare în vigoare. Din interese extraparlamentare sau din dorinţa de evitare a unei implicări a instituţiei, unii parlamentari se opun unei legi speciale şi, dacă solicitările Ford vor excede cadrul legislativ actual, propun o modificare a legislaţiei privatizării. Aceasta ar fi însă un fel de -boală lungă, moarte sigură- pentru ceea ce ar putea reprezenta într-adevăr prima implicare investiţională americană de reputaţie, după 17 ani de (presupus) capitalism în România!
