Procesul fugii lui Omar Hayssam din țară, care se judecă la Curtea de Apel Oradea, a intrat în dezbatere, ieri, după ce judecătorul a anunțat că nu va acorda un nou termen pentru localizarea și înștiințarea sirianului despre cauză, transmite corespondentul Mediafax. „S-au făcut toate demersurile posibile și cauza a suferit mai multe amânări, motiv pentru care vom trece la judecarea acesteia“, a anunțat judecătorul Traian Munteanu. În cadrul dezbaterilor, avocații fraților Omar – Omar Hayssam, Mukhles și Mahmoud, respectiv apărătorul omului de afaceri Tartoussi Mustafa (proprietarul vasului Iman T, cu care Omar Hayssam ar fi fugit din țară), au solicitat reaudierea mai multor martori care au dat declarații în timpul anchetei penale, unii dintre aceștia fiind cu identitate protejată, iar alții cetățeni străini, dar și a fostului șef al Direcției de Protecție Internă și Informații Virgil Ardelean, a unor ofițeri de poliție și ai Poliției de Frontieră, respectiv a unor subofițeri ai Serviciului Român de Informații implicați în caz, printre care și cei care au dat acceptul ieșirii vasului Iman T din România. În plus, apărătorii au cerut reaudierea tuturor inculpaților, inclusiv a lui Omar Hayssam, ori prin comisie rogatorie, în cazul în care acesta va fi totuși localizat în închisoarea din Siria în care își ispășește pedeapsa, ori personal, dacă acesta se va întoarce în România după eliberarea din penitenciar, în 2 ianuarie 2012. Totodată, avocații au considerat insuficiente procesele-verbale de interceptare a convorbirilor purtate de Omar Hayssam și de procurorul Ciprian Nastasiu, cel care a efectuat în prima fază ancheta în cazul sirianului, depuse la dosarul cauzei și au solicitat declasificarea tuturor convorbirilor purtate de cei doi. De asemenea, judecătorului i s-a cerut să dispună realizarea unor expertize tehnice pentru a clarifica dacă procedura prin care anchetatorii au reușit să îi localizeze pe cei patru și să demonstreze modul în care s-a derulat scoaterea lui Hayssam din România a fost corectă din punct de vedere științific.
Ramona Feraru