Home Actualitate Procesul violatorilor din Vaslui s-a încheiat. Sentința luni, 17 august. Procurorii au...

Procesul violatorilor din Vaslui s-a încheiat. Sentința luni, 17 august. Procurorii au cerut pedeapsa maximă

DISTRIBUIŢI

Procurorii au cerut pedeapsa maximă pentru cei șapte violatori adică 14 ani și patru luni pentru cei care nu și-au recunoscut faptele și 9 ani și șase luni pentru cei care și-au recunoscut faptele. Sentința se va pronunța luni, 17 august, ora 14.00. Când au auzit, părinții violatorilor aflați pe holul Tribunalului au îmbrâncit jurnaliștii și cameramanii, fiind nevoie de intervenția jandarmilor.

După o şedinţă de judecată maraton, care s-a întins pe parcursul mai multor ore şi respingerea a două cereri de recuzare a judecătorilor, procesul celor şapte violatori din Văleni se apropie de final.

Magistraţii de la Judecătoria Vaslui au declarat încheiată cercetarea judecătorească în cazul celor şapte violatori din Văleni. La ora transmiterii acestei ştiri se pun concluziile pe fondul cauzei. Procurorul de şedinţă prezintă motivele pentru care se impune condamnarea celor şapte tineri. După pleadoaria reprezentantului Ministerului Public urmează să pună concluzii pe fondul cauzei cei şapte avocaţi ai inculpaţilor cât şi avocata victimei. În acelaşi timp, în faţa Judecătoriei Vaslui continuă să se adune oamenii care s-au retras la casele lor pe timpul caniculei. În zonă sunt foarte multe echipe de jandarmi şi poliţişti, fiind prezent atât şeful Jandarmeriei Vaslui, cât şi Inspectorul Şef Adjunct al IPJ Vaslui.

În cazul unei sentințe de condamnare, cei șapte pot fi încarcerați prin decizia judecătorului, chiar dacă sentința nu e definitivă.

Peste 400.000 de oameni au semnat petiția prin care se cere arestarea celor șapte bestii. Procurorii au și cerut încarcerarea celor șapte, chiar de luni, 17 august.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.