Magistrații Tribunalului București au amânat ieri primul termen al procesului lui Dan Voiculescu cu CNSAS, deoarece judecătorul care a primit dosarul nu are certificat ORNISS, președintele secției de contencios-administrativ urmând să desemneze un înlocuitor pentru acest caz. Dan Voiculescu a fost reprezentat în instanță tot de deputatul Sergiu Andon, dar și de avocatul Călin Zamfirescu, socrul ministrului justiției, Cătălin Predoiu. Dosarul a ajuns la Tribunalul București după ce Curtea Constituțională, la cererea avocaților lui Voiculescu, a decis că legea CNSAS este neconstituțională, deci numai instanțele de judecată pot da un verdict de colaborare cu Securitatea.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane