Home Actualitate Procurorii cer 20 de ani de închisoare pentru Dinu Patriciu în dosarul...

Procurorii cer 20 de ani de închisoare pentru Dinu Patriciu în dosarul Rompetrol

DISTRIBUIŢI

Procurorii Parchetului Ge­neral au cerut ieri Tribunalului București con­damnarea lui Dinu Patriciu la o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege, respectiv 20 de ani de închisoare, pentru infracțiunile de care omul de afaceri este acuzat în dosarul Rompetrol. În același timp, procurorul de ședință a solicitat magistraților ca, la individualizarea pedepselor celor trimiși în judecată în acest dosar, să se țină cont de gravitatea acuzațiilor. De asemenea, reprezentantul Parchetului a cerut ca, prin decizia ce va fi pronunțată, judecătorii să-l oblige pe Alexandru Bucșă, inculpat în dosar, să plătească, în solidar cu Dinu Patriciu, suma de 85 de milioane de dolari Ministerului Finanțelor Publice. La 8 septembrie 2006, omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT alături de alte persoane pentru săvârșirea a șapte infracțiuni: delapidare, spălare de bani, asociere la săvârșirea de infracțiuni, manipularea pieței prin tranzacții sau ordine de tranzacționare, dezvăluire de informații privilegiate, spălare de bani și inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat. Împreună cu Patriciu au fost trimiși în judecată Alexandru Bucșă, Petrică Grama, Iulian Florin Aldea, Elena Cerasela Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Roșca Stănescu, Sorin Pantiș, Victor Eros, Paul Miclăuș, Elena Albu și Gabriela Anghelache.

Două dintre infracțiuni s-au prescris de anul trecut

Potrivit anchetatorilor,  Patriciu, în calitate de reprezentant al grupului Rompetrol, ar fi organizat și coordonat operațiunile de tranzacționare a acțiunilor Rompetrol Rafinare SA, prin intermediul unor conturi aparținând unor persoane fizice sau juridice controlate de grupul de firme Rompetrol. Ancheta a stabilit că, în acest fel, s-a influențat și menținut un nivel artificial al prețului de deschidere și tranzacționare, la data de 7 aprilie 2004, pentru acțiunile Rompetrol Rafinare de 116 lei/acțiune, preț la care a fost asigurat transferul unui număr de un miliard acțiuni de la SC Rompetrol SA către Saltville Ltd. Începând cu data de 7 aprilie 2004 și până pe 20 aprilie Patriciu ar fi organizat și ar fi dispus lansarea în sistemul electronic de tranzacționare al Bursei de Valori București (BVB) a unor ordine de vânzare și cumpărare, cu consecința inducerii unor semnale false si înșelătoare pentru ceilalți participanți la tranzacționare cu privire la cererea, oferta și prețul acțiunilor tranzacționate. Omul de afaceri l-ar fi anunțat cu o zi înainte pe jurnalistul Sorin Roșca Stănescu de începerea tranzacționării acțiunilor emise de SC Rompetrol Rafinare SA în cadrul BVB, iar la data de 20 aprilie 2004 i-ar fi dezvăluit lui Sorin Pantiș informația privilegiată privind prețul pe care societațile controlate de grupul de firme Rompetrol urma să îl afișeze în aceeași zi. Procesul, care durează de aproape șase ani, a avut până acum 50 de termene. Între timp, în toamna anului trecut, o parte dintre infracțiunile de care a fost acuzat Dinu Patriciu s-au prescris, fiind vorba despre infracțiunile de manipulare a pieței de capital și divulgarea de informații privilegiate.

    Bogdan Cristescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.