Cercetările procurorilor DNA în legătură cu organizarea și desfășurarea referendumului au continuat ieri în județul Vrancea, în localitatea Suraia, după ce au fost formulate mai multe sesizări privind votul multiplu. Primarul localității, Vasile Grosu, a confirmat verificările efectuate de DNA, însă a afirmat că este vorba despre un „abuz”, fără a preciza în ce consideră el că ar consta abuzul. Potrivit acestuia, în localitate s-au aflat trei procurori de la DNA, care au delimitat trei zone din comună de care să se ocupe fiecare. Ediluil a spus că anchetatorii au fost inclusiv la cele trei biserici din comună pentru a-i găsi pe oameni și a-i duce să dea declarații privind referendumul. DNA a anunțat, marți, că se fac cercetări în mai multe județe în legătură cu organizarea și desfășurarea referendumului din 29 iulie, dar că, având în vedere stadiul anchetelor, nu poate furniza date suplimentare la acest moment. În tot acest timp, în afara localităților stabilite deja pentru a se efectua cercetări, continuă să apară noi acuzații privind nereguli în desfășurarea referendumului. Anchetatorii vizează, în principal, localitățile unde prezența la vot a depășit 100%, cele mai multe situații fiind înregistrate în județele Mehedinți, Giurgiu, Vrancea, Olt și Teleorman.
Principalele metode de fraudare: Urna mobilă și votul multiplu
Anchetatorii au solicitat autorităților locale din Olt și Gorj, primele județe în care au fost demarate cercetările, listele electorale și listele cu membrii comisiilor locale de vot. Potrivit unor surse apropiate anchetei, principalele metode de fraudare au vizat folosirea extensivă a urnei mobile și turismul electoral. Primele cercetări care au avut loc în Olt și Gorj. În Gorj, în comunele Dragotești și Polovragi, zeci de alegători au fost audiați și întrebați dacă își recunosc semnăturile în tabelele de la secțiile de votare. Liderul PDL Gorj a declarat că din cei aproape 150.000 de alegători care s-au prezentat la urne în 29 iulie, aproape 27.000 au votat pe liste suplimentare. „Nu comentez acțiunea procurorilor, dar nu exclud posibilitatea votului multiplu în Gorj. Am avut localități precum Turburea, unde au venit zeci de oameni din Dolj să voteze și sigur nu erau turiști. De asemenea, la Scoarța veneau autocare cu locuitori din Strehaia, pe care cineva zicea că îi duce la muncă în străinătate și trebuiau să voteze aici la noi. Au fost probleme în acest sens”, a spus șeful PDL Gorj, senatorul Ion Rușeț. În Olt, verificările vizează peste 20 de localități, unde prezența a depășit 100%, iar în alte câteva s-a ridicat la 97-98%. În ce privește noile cazuri descoperite, liderul PDL Iași, deputatul Marius Spînu, a afirmat că a depistat două persoane din Onești și Fălticeni, care au votat de șapte și, respectiv, opt ori. Ancheta procurorilor DNA va continua și în zilele următoare în alte localități din țară.
Bogdan Cristescu